Dincu anunta ca Ciolacu are sanse sa castige Cotroceniul: „Sper sa reusim sa fim o speranta pentru viitor”. Ce ar trebui sa faca Ciolacu

politica

Presedintele Consiliului National al PSD, Vasile Dincu, a declarat luni, in emisiunea Proiect de tara Romania, de la Prima News Tv, ca el crede ca presedintele PSD poate castiga alegerile prezidentiale, in 2024, dar nu bazandu-se numai pe voturile partidului, ci aducand in jurul lui si alte formatiuni civice, forme de centru-stanga si promovand un anumit comunitarism. 

Vasile Dincu a mentionat ca declaratia sa, ca presedintele PSD Marcel Ciolacu are sanse sa castige alegerile prezidentiale, a facut-o ca si sociolog.

”Eu m-am bazat pe anumite ipoteze, mi se pare falsa ideea ca presedintii PSD, Nastase, Geoana si Ponta au pierdut pentru ca erau presedintii PSD. Am fost acolo, am facut exit-pollurile, am vazut greselile strategice care s-au facut, as putea sa spun ca nu a fost numai acest lucru. Nu a existat preocuparea de a construi o platforma de stanga mai larga”, a afirmat Dincu.

El a aratat ca ”vin intotdeauna consultantii americani care functioneaza in mediul american, insa Romania este mai diferita”.

”Eu cred ca presedintele PSD poate castiga alegerile (prezidentiale), dar nu bazandu-se numai pe voturile partidului, ci aducand in jurul lui si alte formatiuni civice, de la ecologisti, la alte forme de centru stanga, promovand un numit tip de comunitarism ca in Transilvania, ajutand comunitatile sa se exprime.

Trebuie sa faci o politica cu mai multe viteze, ai nevoie de o viteza pentru sud, alta pentru Transilvania. In Transilvania oamenii vor mai multe drepturi si autonomie, in Moldova si sud au nevoie de mai mult sprijin din partea statului, au nevoie de resurse pentru dezvoltare, trebuie sa gasesti un mixt de politici”, a mai afirmat Vasile Dincu, citat de news.ro.

Presedintele Consiliului National al PSD a mentionat ca el crede ca pesedistii au mai multe sanse la alegerile prezidentiale din 2024, decat a avut Victor Ponta, care a strans cele mai multe voturi.

”Acum avem mai multe argumente, legate de faptul ca contracandidatul nostru va fi nu din opozitie ci din partidul care a condus Romania in ultimii ani, nu mai poate sa vina unul care este nevinovat. Ar putea sa conteze si mandatului lui Marcel Ciolacu, daca reuseste un mandat bun pentru Romania. (…) Oamenii ar vrea sa le mearga bine dar sa vada si schimbarea. Sper sa reusim sa fim o speranta pentru viitor”, a mai spus Vasile Dincu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: