Dincu: „Sunt foarte sigur ca romanii isi vor apara tara in caz de razboi/ PSD si PNL au o imagine buna in randul romanilor”

externe

Romanii si-ar apara tara daca ar fi razboi, si-a exprimat convingerea, sambata, ministrul Apararii Nationale, Vasile Dincu.

„Asa cum fac si ucrainenii, eu sunt foarte sigur ca romanii ar raspunde, daca ar fi cazul, sa-si apere tara”, a spus Vasile Dincu, la Prima TV, citat de Agerpres.

El a mentionat ca este in derulare un studiu privind calitatea resursei umane din Armata, a climatului si moralului trupelor romanesti, ale carui rezultate vor fi facute publice in circa doua luni.

Vasile Dincu a mentionat ca studiul cuprinde inclusiv intrebari despre conditiile de munca ale militarilor, despre ceea ce au nevoie acestia. Potrivit oficialului, acestia sunt chestionati daca sunt multumiti de meritocratie, sistem, comandanti, de modul in care pot da feedback sistemului.

El a mai spus ca PSD si PNL au inca o imagine destul de buna in randul alegatorilor, precizand ca cele doua partide nu s-au erodat foarte tare nici individual, nici colectiv. El a precizat ca este nevoie ca in viitor sa existe un mesaj mai unitar din partea celor doua partide in ceea ce priveste politica de guvernare.

Vasile Dincu a fost intrebat, sambata, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, care este perceptia sa, ca sociolog, dupa un an de guvernare PSD – PNL.

“In acest moment, in conditiile complicate de astazi, coalitia de guvernare PSD-PNL are inca o imagine destul de buna. Se vad eforturile pe care le fac cele doua partide, fiecare in stilul sau, fiecare cu ideologia lui, pentru a rezolva problemele de criza din acest moment: cresterea de preturi la energie, cresterea generala a costului vietii si alte lucruri care tin de pensii sau salarii. Deci, in acest moment exista inca din partea opiniei publice un pic de rabdare pentru cele doua partide. Individual si colectiv nu s-au erodat foarte tare pana in acest moment”, a afirmat Vasile Dincu, citat de news.ro.

El sustine ca in viitor este nevoie de un mesaj unitar in privinta politicii de guvernare.

“Cu siguranta ca probabil ca este nevoie ca in viitor sa fie un mesaj mai unitar in ceea ce priveste politica de guvernare, sa fie un mesaj politic mai unitar in ceea ce priveste o viziune a aliantei asupra Romaniei. In acest moment, din pacate, parca avem viziuni separate sau incepem sa avem viziuni separate. Si cred ca aceasta polemica cine mareste mai mult pensiile sau cine mareste mai mult salariile sau daca compensam sau nu compensam sau daca reglementam sau nu reglementam preturi, nu este una de bun augur pentru politica noastra comuna de guvernare”, a transmis Vasile Dincu.

El considera ca sunt social-democrati si liberali care se gandesc ca cele doua partide sa o ia pe drumuri diferite, mentionand ca in Romania nicio alianta nu a rezistat pana la capat.

“Eu cred ca sunt politicieni si de la PSD, si de la PNL care se gandesc la drumuri diferite, pentru ca asta este primul reflex al politicianului, este un reflex de fuga din coalitie. Nicio coalitie nu a functionat pana la capat la noi, chiar patrulaterul rosu de la inceputul democratiei s-a spart la un moment dat. Dar eu cred ca cei mai importanti lideri ai celor doua partide si UDMR-ul il consideram aici ca fiind parte a noastra, dar nu il amintim foarte des, deci cele doua partide, liderii isi dau seama de importanta de a merge impreuna intr-o situatie grea si de a nu construi discursuri paralele sau competitii absurde in acest moment, pentru ca avem impreuna o batalie foarte complicata de dus cea cu saracia, cu subdezvoltarea care inca exista in Romania si cu nevoia de a restarta Romania din punct de vedere al administratie si din punct de vedere al mentalitatii. Eu cred ca vom merge impreuna inca in viitor, chiar daca uneori exista efecte de scena de genul acesta, uneori ele sunt normale. Probabil ca uneori chiar si presedintele nostru cu presedintele PNL merg intr-o anumita coniventa, pentru ca fiecare trebuie sa-i raspunda propriului electorat si atunci exista o marja de libertate pe care o ai. Sigur ca nu e bine ca aceste discursuri sa fie permanente. Nu e bine ca sa mergem pe confruntare atunci cand am putea sa colaboram si cred ca ar fi bine sa ne gandim strategic la viitor”, a explicat Vasile Dincu.

Intrebat daca viitorul PSD este in comun cu viitorul PNL, Dincu a raspuns: “Si PNL si PSD au probabil programe si strategii care care se bazeaza doar pe sine. Vorba unei lozinci interbelice: Prin noi insine. Cred ca prin noi insine ne gandim si noi la PSD, se gandesc si partenerii nostri liberali. Aceasta este prima optiune. A doua optiune evident ca este cea de a merge impreuna. Eu cred ca aceasta optiune este o optiune buna pentru viitor atata timp cat niciunul dintre cele doua partide nu ar reusi sa faca singur o guvernare. Singur o guvernare inseamna si sa-ti asumi un cost politic foarte mare, pentru ca dintr-o data ai pe toata lumea impotriva ta si nu este simplu sa guvernezi cu toti impotriva ta, sa fii singur impotriva tuturor. De aceea, coalitia are si un scop de echilibru, nu numai un scop care este legat de a avea in Parlament un mai mare sprijin. Deci, eu cred ca in viitor noi vom gasi solutii sa mergem impreuna”, a transmis ministrul Apararii.

El crede ca daca, de exemplu, liberalii vor dori sa mearga singuri la guvernare, nu inseamna ca vor fi rupte toate canalele de comunicare intre cele doua partide.

“Daca sigur ca va exista dorinta din partea liberalilor, de exemplu, a partenerilor nostri, de a merge singuri, asta nu inseamna ca noi rupem orice canale de comunicare. Se poate gasi si o varianta minimala de colaborare in viitor. Nu este nevoie sa faci coalitie politica, sa spunem in campanie, poti sa faci coalitii politice si dupa campanie atunci cand fiecare si-a vazut potentialul si se poate negocia mai usor. Eu cred ca in acest moment exista toate scenariile inca sunt deschise. Conteaza insa sa avem o strategie comuna. Conteaza insa sa comunicam, cel putin la varful partidelor, sa comunicam foarte bine daca putem sa transmitem si in teritoriu ideea ca este o colaborare care nu trebuie sa o privim asa cum au privit-o partenerii nostri la inceput, ca un rau necesar sau ca un fel de comunicare contra naturii sau un fel de coalitie contra naturii. Nu e contra naturii, in natura politica este dialogul. In natura politicii este compromisul, este colaborarea. Deci, aceste elemente ale naturii politice arata ca este valabila si cateodata este de preferat o alianta intre stanga si dreapta, pentru ca echilibreaza mult mai bine scena politica”, a mai afirmat Vasile Dincu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: