Discursul lui Trump la Davos: ”Europa a devenit de nerecunoscut” – VIDEO

Discursul lui Trump la Davos Europa a devenit de nerecunoscut - VIDEO

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat joi, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că Statele Unite se află în pragul unei creșteri economice fără precedent și că inflația a fost învinsă, criticând totodată politicile europene privind migrația și energia verde.

„Este o plăcere să fiu din nou la Davos”, a spus Donald Trump la începutul discursului, amintind că ultima sa participare la forum a avut loc în 2020. El a glumit că este bucuros să se afle din nou alături de „atât de mulți prieteni, și câțiva dușmani”, afirmație care a stârnit râsete în sală.

Trump a afirmat că economia americană traversează o transformare majoră.

„Vom avea o creștere ca nicio altă țară din istorie”, a declarat președintele american, adăugând că „oamenii o duc foarte bine, sunt foarte fericiți cu mine”.

Liderul de la Casa Albă a susținut că inflația a fost învinsă și că frontiera sudică a SUA, pe care a descris-o anterior drept „deschisă și periculoasă”, a fost închisă.

„Inflația a fost învinsă”, a spus Trump, menționând că inflația de bază este de 1,6%, iar creșterea economică în trimestrul al patrulea din 2025 este estimată la 5,4%, un nivel „mult peste ceea ce au prezis alții”.

În discursul său, Donald Trump a lansat critici la adresa Europei, vizând migrația și politicile de mediu.

El a vorbit despre „migrația necontrolată, în masă” și despre accentul pus de Europa pe energia verde, afirmând că unele zone de pe continent „nu mai sunt recognoscibile, sincer”.

„Am prieteni care se întorc din diferite locuri și spun: «Nu o mai recunosc»”, a declarat Trump, referindu-se la schimbările din anumite regiuni europene.

Președintele american a susținut că își dorește ca Europa să aibă succes, dar a apreciat că direcția actuală nu este una corectă.

„Vreau ca Europa să meargă bine, dar nu cred că se îndreaptă în direcția bună”, a mai spus Donald Trump.

Despre Venezuela, Trump a menționat că SUA au preluat recent 50 de milioane de barili de petrol venezuelean, în urma capturării liderului acestei țări, Nicolás Maduro.

„Venezuela o să se descurce extraordinar de bine”, a promis Trump, afirmând că țara va câștiga rapid mai mulți bani decât în ultimii 20 de ani.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Aproape una din trei nave din așa-numita flotă din umbră nu arborează un pavilion național corespunzător. Acest lucru afectează peste 500 de petroliere care transportă petrol sau produse petroliere rusești, de exemplu, eludând astfel sancțiunile. Aceasta este concluzia unei anchete internaționale. Pavilionul unei nave indică țara în care este înregistrată și sub a cărei jurisdicție […]
Guvernul a adoptat astăzi un proiect de lege pentru regimul substanțelor stupefiante. Ioana Dogioiu a anunțat clarificarea statutului juridic pentru toate preparatele psihotrope. Actul normativ urmărește armonizarea legislației naționale cu marile tratate internaționale. Doar farmaciștii autorizați vor gestiona rețetele speciale Farmaciile românești vor avea o schimbare majoră, care vizează modul funcționează zilnic. Eliberarea și prepararea […]
Rusia nu intenționează să participe la prima reuniune a Consiliului pentru Pace creat la inițiativa președintelui american Donald Trump, a declarat de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Zaharova a menționat că lucrările la formarea poziției Rusiei cu privire la Consiliul pentru Pace sunt în curs de desfășurare, relatează publicația rusă […]
Comisia Europeană ar trebui să anuleze decizia de a elibera 10 miliarde de euro către Ungaria în 2023, potrivit unui consilier juridic senior al Curții Supreme a Europei. Curtea de Justiție a UE examinează o plângere a Parlamentului European conform căreia Comisia și-a încălcat propriile reguli atunci când a deblocat finanțarea pentru Ungaria în decembrie […]
În Iran, consecințele tulburărilor reprimate, care au lăsat mii de morți, se simt încă. Președintele Peseschkian s-a adresat acum poporului iranian, dar discursul său nu a fost întâmpinat cu entuziasm. Președintele iranian Massoud Peseshkian a făcut apel la „vindecarea rănilor” în urma tulburărilor sângeroase din țară. „Au fost răni amare, dar ar trebui vindecate și […]