Discuții între prințul Andrew și consilierii regelui Charles pentru ca prințul să se mute din reședința sa

Discuții între prințul Andrew și consilierii regelui Charles pentru ca prințul să se mute din reședința sa
Prințul Andrew s-ar afla află în discuții avansate cu consilierii Regelui Charles al III-lea despre mutarea din reședința sa, după o săptămână în care chiria sa simbolică a intat în atenția autorităților.

Presiunile asupra familiei regale pentru ca Andrew să părăsească conacul cu 30 de camere din Windsor Great Park au crescut, pe fondul controversei continue privind legăturile sale cu agresorul sexual Jeffrey Epstein și a publicării postume a memoriilor acuzatoarei prințului, Virginia Giuffre.

„Comisia pentru conturile publice a confirmat că va scrie Crown Estate și Ministerului de Finanțe, după ce a ieșit la iveală că Andrew a plătit 1 milion de lire pentru închirierea proprietății în 2003 și a fost obligat să suporte costuri de renovare de 7,5 milioane de lire, însă de atunci a plătit doar „o chirie simbolică” (dacă i s-a cerut) pe an.”

Palatul Buckingham încearcă să pună presiune asupra prințului pentru a renunța voluntar la reședința din care nu poate fi evacuat din cauza unui contract de închiriere „beton” cu Crown Estate. Conform Telegraph, discuțiile privind aranjamentele sale de locuit au avut loc zilnic de la apariția dezvăluirilor de la începutul săptămânii, a scris Telegraph.

Deși inițial Prințul Andrew a fost ferm, spunând că are dreptul să locuiască acolo până la sfârșitul contractului de închiriere în 2078, negocierile au continuat, cu un sentiment tot mai mare de inevitabilitate a mutării sale, se arată în publicație.

Palatul Buckingham a refuzat să comenteze informația.

Downing Street a declarat joi că parlamentarilor nu li se va acorda timp în Camera Comunelor pentru a discuta situația prințului Andrew, deoarece familia regală își dorește ca parlamentul să se concentreze asupra „problemelor importante”.

Regele Charles ar fi încercat de ceva vreme să-l convingă pe fratele său să se mute. În cazul în care va fi forțat să părăsească locuința, conform termenilor contractului de închiriere, ar avea dreptul la o despăgubire de 558.000 de lire sterline.

Se pune, de asemenea, întrebarea unde s-ar duce el și fosta sa soție, Sarah Ferguson, care locuiește și ea acolo. Nu se știe cum va plăti chiria, deoarece nu este clar de unde are venituri în condițiile în care regele și-ar fi retras sprijinul financiar anul trecut.

Familia regală a încercat să tragă o linie în controversa Epstein atunci când Andrew a anunțat săptămâna trecută că va renunța voluntar la utilizarea titlurilor și onorurilor sale, inclusiv cel de Duce de York. Acestea ar exista, dar ar fi inactive. Dar au existat solicitări pentru eliminarea lor completă, ceea ce ar necesita o nouă lege.

Anunțul său a venit după ce s-a consultat cu regele și cu Prințul de Wales, când s-a aflat că în 2011 i-a trimis un e-mail lui Epstein spunându-i că „suntem împreună în asta”, la trei luni după ce a spus că a întrerupt orice contact cu finanțatorul american căzut în dizgrație.

De asemenea, a venit cu doar câteva zile înainte de publicarea memoriilor lui Giuffre, „Fata nimănui”, în care aceasta își repetă acuzațiile că a fost forțată să întrețină relații sexuale de trei ori cu Andrew, lucru pe care acesta îl neagă vehement, inclusiv când avea 17 ani și în timpul unei orgii după ce a fost traficată de Epstein. Andrew a plătit milioane pentru a soluționa un caz civil de agresiune cu ea în 2022, fără a-și recunoaște vina. Giuffre s-a sinucis în aprilie, la vârsta de 41 de ani.

Comentarii

Citește mai departe

Compania Tetris s-a delimitat de jocul „Build the Wall”, lansat de Casa Albă pe platforma online „Arcade”, și a transmis că nu a autorizat folosirea mărcii sau a proprietății sale intelectuale. Jocul, construit în jurul politicii administrației Donald Trump privind frontiera de sud a Statelor Unite, folosește o mecanică ce seamănă cu cea a celebrului […]
Un grup de agenți AI dezvoltați de OpenAI a „evadat” în primăvara acestui an din mediul de testare și a preluat controlul asupra unui site wiki în limba germană, pe care l-ar fi transformat într-o platformă de comunicare pentru alte sisteme de inteligență artificială. Incidentul, care a început în luna mai și nu fusese făcut […]
O eventuală retrogradare a României în categoria „junk” ar putea crește presiunea asupra cursului de schimb, inflației și costurilor de finanțare și ar putea determina statul să caute mai multă finanțare pe piața internă, avertizează profesorul de economie Cristian Păun. Declarațiile vin înaintea următoarei evaluări a României de către agenția Standard & Poor’s, programată pentru […]
Ucraina va evita efectuarea de lovituri aeriene în perioada vizitei la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner și se așteaptă ca Rusia să adopte o măsură similară, pentru a permite desfășurarea în siguranță a discuțiilor privind încheierea războiului, a declarat președintele Volodimir Zelenski. Cei doi reprezentanți ai președintelui Donald Trump sunt așteptați […]
Autoritățile au intervenit vineri la sediul în care funcționează Judecătoria și Tribunalul Vaslui, după ce instituția a primit un mesaj de amenințare cu bombă pe e-mail. Polițiștii, jandarmii și echipele specializate care au verificat clădirea nu au găsit niciun dispozitiv exploziv, iar activitatea celor două instanțe nu a fost întreruptă. Anchetatorii încearcă acum să stabilească […]