„Distinsa candidata nu-si da seama ce face”. CTP arata cat de stupide sunt declaratiile lui Dancila

analize

Cristian Tudor Popescu a ironizat, vineri, acuzatiile Vioricai Dancila conform carora Iohannis ar fi „comunist” si „antieuropean”, spunand ca liderii PSD „si-au pierdut ratiunea”.

„Distinsa candidata nu-si da seama ce face. O buna parte dintre alegatorii PSD sunt nostalgici comunisti. Sa le spui ca Iohannis este comunist … in ochii pesedistilor nu este ceva negativ.

Apoi il face antieuropean. Dar ce a spus echipa de zgomote a PSD pana acum? Nu a spus ca e omul nemtilor,  al Germaniei, al Bruxelles-ului, ca este vanzator de tara?

E clar ca si-au pierdut ratiunea, arunca tot felul de formule aberante”, a declarat CTP la Digi24.

Viorica Dancila a declarat, joi seara, ca Iohannis vrea „sa ne intoarca la comunism”.

„Cum va explicati ca avem un presedinte care vrea sa ne intoarca in comunism? Cum va explicati aceasta atitudine de comunist a domnului Iohannis, sa scapam de pesedisti? Are un discurs extremist. A spus ca principalul sau obiectiv a fost daramarea guvernului. (…) Ne trimite pe toti afara din tara care nu suntem de acord cu deciziile domniei sale”, a declarat Dancila.

Vineri, Dancila a mers mai departe si l-a comparat pe Iohannis cu Ceausescu.

„Acum vedem un nou Ceausescu, daca vorbesti despre anumite lucruri sau daca nu esti de acord cu ceea ce face trebuie sa mergi in fata procurorilor.

Spunea azi ca primarii PSD vor disparea. Este infiorator, cum sa dispara oamenii? Acum ce facem, ii exterminam pe primari, maine urmeaza pensionarii, profesorii, doctorii? Aceasta este abordarea unui presedinte?”, a sustinut Dancila.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: