Divorțul văzut prin ochii copilului și rana pe care părinții o pot adânci fără să își dea seama

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Pentru un copil, părinții continuă să reprezinte principalele figuri de siguranță chiar dacă relația de cuplu dintre adulți s-a încheiat. Atunci când unul dintre părinți îl critică frecvent pe celălalt în fața copilului, îi pune la îndoială afecțiunea sau încearcă să îl transforme pe cel mic într-un aliat, copilul poate ajunge într-un conflict emoțional dificil de gestionat.

Reacția copilului la divorț depinde de numeroși factori, printre care vârsta, temperamentul, relația avută anterior cu fiecare părinte, stabilitatea locuinței, situația financiară a familiei și intensitatea conflictelor dintre adulți. Cercetările arată că nu simpla schimbare a structurii familiei explică toate dificultățile care pot apărea după separare. Conflictul dintre părinți, calitatea relațiilor familiale și comportamentul adulților joacă un rol important în adaptarea psihologică a copilului.

SURSE PSD nu vrea să facă parte din Guvernul Luca Niculescu. Reacția dură a lui Grindeanu

Fox News o angajează pe fosta purtătoare de cuvânt al lui Donald Trump pe poziția de comentator

Unii copii pot traversa o perioadă de tristețe, neliniște sau nesiguranță și apoi se pot adapta treptat. Alții pot manifesta probleme mai persistente, mai ales atunci când sunt expuși în mod repetat certurilor, amenințărilor, mesajelor ostile sau presiunii de a alege între mamă și tată.

La copiii mici, suferința poate fi exprimată prin iritabilitate, plâns, probleme de somn, frică de separare sau revenirea la comportamente caracteristice unei vârste mai mici. La copiii de vârstă școlară pot apărea dificultăți de concentrare, scăderea rezultatelor școlare, probleme de comportament sau tendința de a se învinovăți pentru despărțirea părinților. Adolescenții pot reacționa prin retragere, furie, opoziție, anxietate sau tristețe accentuată.

Ce se întâmplă când un părinte îl denigrează pe celălalt

Afirmațiile negative repetate despre celălalt părinte pot pune copilul într-o poziție psihologică foarte dificilă. Pentru el, mama și tatăl nu reprezintă doar doi adulți aflați într-un conflict. Ei fac parte din propria sa istorie, din sentimentul de apartenență și din felul în care începe să își construiască imaginea despre sine.

Dacă un copil aude constant că unul dintre părinți este rău, nepăsător, incapabil sau că nu îl iubește, el poate resimți presiunea de a confirma opinia adultului cu care se află în acel moment. În același timp, poate continua să îl iubească și să îi simtă lipsa celuilalt părinte. Cele două trăiri pot exista simultan și pot produce vinovăție, teamă și confuzie.

Problema devine și mai serioasă atunci când copilului i se cer informații despre celălalt părinte, este folosit pentru transmiterea mesajelor dintre adulți sau este încurajat să păstreze secrete. În asemenea situații, granița dintre rolul adultului și cel al copilului poate deveni neclară. Cercetările asupra dificultăților familiale arată că inversarea rolurilor și implicarea copilului în probleme care aparțin adulților sunt asociate cu un risc mai mare de dificultăți psihologice.

Copilul poate ajunge să simtă că trebuie să aleagă

Una dintre cele mai dureroase consecințe ale conflictului parental este apariția conflictului de loialitate. Copilul poate simți că apropierea față de un părinte înseamnă automat trădarea celuilalt.

Uneori, acest lucru se observă prin schimbări aparent bruște de comportament. Copilul poate deveni foarte rezervat atunci când povestește ce a făcut în casa celuilalt părinte sau poate evita să spună că s-a simțit bine acolo. Poate simți nevoia să își ascundă bucuria, atașamentul sau dorul pentru a nu supăra adultul aflat lângă el.

În alte situații, copilul poate repeta afirmații negative auzite de la unul dintre părinți fără să aibă experiențe personale care să le susțină. Este important ca adulții să nu interpreteze automat orice refuz al copilului de a vedea un părinte drept rezultat al influenței celuilalt. Pot exista motive diferite pentru asemenea comportamente, iar situațiile în care există violență, abuz, neglijare sau teamă justificată trebuie evaluate cu o atenție deosebită.

Din punct de vedere psihologic, expunerea constantă la conflictul dintre părinți poate diminua sentimentul de siguranță emoțională al copilului. Studiile au asociat conflictul interparental cu probleme de internalizare, precum anxietatea și tristețea, dar și cu manifestări de externalizare, precum agresivitatea sau comportamentul opoziționist.

Ce pot face părinții pentru a proteja sănătatea emoțională a copilului

O regulă importantă după divorț este separarea conflictului de cuplu de relația copilului cu fiecare dintre părinți. Faptul că doi adulți nu mai pot forma un cuplu nu înseamnă că minorul trebuie să preia nemulțumirile, frustrările sau resentimentele lor.

Părintele poate vorbi despre despărțire într-un limbaj adaptat vârstei copilului, fără detalii intime și fără acuzații. Copilul are nevoie să știe că nu este responsabil pentru divorț, că nu trebuie să rezolve problemele adulților și că poate continua să îi iubească pe amândoi fără să se simtă vinovat.

Este de asemenea important ca părinții să nu folosească minorul drept mesager. Problemele privind programul, banii, vacanțele, școala sau alte decizii trebuie discutate între adulți, nu transmise prin copil.

Atunci când comunicarea directă este foarte dificilă, o formă de colaborare parentală structurată și concentrată strict asupra nevoilor copilului poate reduce expunerea acestuia la conflict. O analiză sistematică asupra familiilor după divorț a asociat cooperarea și susținerea dintre părinți cu indicatori mai buni de sănătate mintală, stimă de sine și funcționare școlară a copiilor.

Este util și ca adulții să îi permită copilului să vorbească liber despre celălalt părinte. Un copil nu ar trebui să simtă că trebuie să ascundă o excursie plăcută, un cadou, o îmbrățișare sau faptul că îi este dor de mamă ori de tată.

Când este indicat ajutorul unui specialist

Nu orice reacție emoțională după divorț reprezintă o tulburare psihică. Tristețea, furia sau întrebările repetate pot face parte din procesul firesc de adaptare. Evaluarea de specialitate devine importantă atunci când schimbările sunt intense, persistă sau încep să afecteze viața de zi cu zi a copilului.

Părinții ar trebui să acorde atenție tulburărilor importante de somn, refuzului constant de a merge la școală, scăderii marcate a rezultatelor școlare, izolării sociale, crizelor frecvente de furie, anxietății persistente, durerilor fizice repetate fără o explicație medicală evidentă sau modificărilor majore ale comportamentului.

La adolescenți, afirmațiile despre lipsa dorinței de a trăi, automutilarea, comportamentele periculoase sau schimbările severe de dispoziție necesită evaluare rapidă de către un profesionist în sănătate mintală.

Un psiholog clinician, un psihoterapeut cu experiență în lucrul cu familiile sau un medic psihiatru pentru copii și adolescenți poate evalua situația fără a transforma copilul într-un arbitru al conflictului parental. Scopul intervenției este protejarea sănătății emoționale a minorului, înțelegerea nevoilor sale și reducerea presiunii psihologice la care este expus.

Divorțul poate încheia relația de cuplu, însă responsabilitatea parentală continuă. Pentru copil, una dintre cele mai importante forme de protecție este libertatea de a avea o relație sigură cu fiecare părinte, atunci când această relație nu îi pune în pericol sănătatea sau siguranța. Un copil nu ar trebui să fie obligat să judece cine a avut dreptate în căsnicie și nici să poarte povara emoțională a unei despărțiri pe care nu a ales-o.