Biden l-a numit miercuri pe Putin un „ticalos nebun” la un eveniment legat de strangerea de fonduri pentru alegeri la San Francisco, avertizand ca amenintarea unui conflict nuclear exista permanent, dar ca amenintarea existentiala pentru omenire este schimbarea climatica. Expresia folosita de Biden in limba engleza a fost „crazy SOB”, prescurtare de la „son of a bitch”, care poate fi tradusa prin „nenorocit”, „ticalos” sau „fiu de catea”.
„Este putin probabil ca utilizarea unui astfel de limbaj impotriva sefului unui alt stat de catre presedintele Statelor Unite ale Americii sa il afecteze pe presedintele nostru, presedintele Putin”, a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Dar nu le face cinste celor care utilizeaza un astfel de vocabular”, a adaugat el. Peskov a declarat ca remarca a fost „probabil un fel de incercare de a arata ca un cowboy de la Hollywood”. „Dar, sincer, nu cred ca este posibil”, a purtatorul de cuvant al presedintelui rus.
„A folosit oare vreodata domnul Putin un cuvant grosolan la adresa dumneavoastra? Asta nu s-a intamplat niciodata. Prin urmare, cred ca un astfel de vocabular este degradant pentru America insasi”, a insistat Peskov.