„Doar 3 persoane supravegheau 70 de pacienti periculosi”. Dezvaluiri de la Sapoca, dezastrul din Sanatate se afla printre cauzele crimelor

news

Sindicatul angajatilor de la Sapoca Buzau, Santias Sapoca, atrage atentia ca doar trei persoane supravegheau 70 de pacienti.

”Conducerea sindicatului Sanitas Sapoca este alaturi de colegii care au fost de serviciu in noaptea in care si au pierdut viata pacientii din spitalul nostru, alaturi de familiile indurerate!

Lupta sindicala prioritara pentru noi a fost continua pentru deblocarea posturilor, deoarece numararul personalului medico-auxiliar este insuficient.

Discutii intense cu conducerea spitalului, memorii catre Ministerul Sanatatii si nimeni nu a luat nicio masura. Este inadmisibil ca in weekend o asistenta, un instructor si o infirmiera sa ramana sa supravegheze 70 de pacienti cu probleme psihice si in cod penal. Nimeni nu s a gandit la pericolul pe care noi, conducerea sindicatului l a sesizat de fiecare data in intalnirile pe care le am avut cu conducerea spitalului si memoriile catre minister.

A trebuit sa moara oameni pentru a fi crezuti. De asemeni, sporul de periculozitate de 75% pe care l am avut ni s a diminuat la 50%,motivand ca nu sunt bani. Sindicatul a actionat in instanta spitalul, a sesizat ITM-ul pentru conditiile precare in care lucram si speram ca cineva va lua decizii corecte pentru siguranta noastra cat si a pacientilor. Dragi colegi. Stiu,lupta noastra e dificila dar vom continua indiferent cate piedici ni se vor pune. Fiti calmi, uniti si impreuna vom invinge!”, a fost mesajul transmis de institutie pe contul de Facebook.

Liderul de sindicat de la Sapoca a declarat la Antena 3 ca „am semnalat lipsa cadrelor medicale, lipsa instructorilor, care nu au niciun mijloc de a se apara sau a apara cadrele medicale”.

”Eu sunt in concediu de odihna. Sindicatul a facut foarte multe precizari. Nimeni nu ne-a luat in seamna, e inadmisibil. Nu ne ia nimeni in seama. Avem 200 si ceva de pacienti cu fapte penale care nu au raspuns in fata legii, neavand discernamant, pacienti foarte violenti, cu una, doua, trei crime. Am semnalat lipsa cadrelor medicale, lipsa instructorilor, care nu au niciun mijloc de a se apara sau a apara cadrele medicale”, a declarat Mariana Spoiala, lider Sanitas Sapoca.

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie si Masuri pentru Siguranta Sapoca, judetul Buzau, a omorat, in noaptea de sambata spre duminica, patru pacienti si a ranit alti noua cu un stativ de perfuzie.

Potrivit comisarul – sef Laurentiu Pantazi, seful IPJ Buzau, unul dintre pacienti a intrat cu un stativ de perfuzii in doua dintre saloane si a atacat pacientii. Din primele informatii, ar fi vorba de patru morti si noua raniti grav, cateva victime avand traumatisme cranio-cerebrale.

Agresorul are 38 de ani si este din comuna Sageata, judetul Buzau, fiind fara ocupatie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic in cursul zilei de joi. Dupa producerea atacului, a incercat sa fuga si a fost imobilizat de un politist, aflat in unitatea medicala pentru internarea unui alt pacient.
advertisement

Criminalul se afla acum in custodia politiei.

Directorul Spitalului de Psihiatrie Sapoca, Viorica Mihalascu, a declarat, la Antena 3, ca atacul s-a produs in jurul orei 3,30, in urma unui episod psihotic acut suferit de barbatul agresiv, acesta atacandu-i mai intai pe colegii de salon si apoi pe pacientele aflate intr-un salon alaturat.

Conform sursei citate, au fost inregistrate in total 13 victime, dintre care trei au decedat in spitalul din Sapoca, iar a patra a decedat dupa ce a fost transportata la UPU a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) din Buzau, avand un traumatism cranio-cerebral grav. De asemenea, alti trei raniti sunt cu traumatisme cranio-cerebrale majore, iar sase au cu traumatisme cranio-faciale minore.

„El era internat intr-un salon cu regim de supraveghere normal, simptomele pe care le-a aratat nu prevedeau nenorocirea care avea sa se intample”, a afirmat Viorica Mihalascu.

Directoarea unitatii medicale din Sapoca a mai mentionat ca „totul s-a petrecut in mai putin de un minut, foarte repede”, iar la momentul respectiv in sectia respectiva se mai aflau trei infirmiere. „Personalul medical nu a apucat sa intervina”, a mai precizat Mihalascu.

Dosarul cazului a fost deschis la Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: