Dodon isi cauta prieteni in afara Uniunii Europene. L-a invitat pe Erdogan in vizita in Moldova

externe

Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ceremonia de investire in functie, pentru un nou mandat, a presedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, festivitate care a avut loc luni, 9 iulie, la Ankara. Cu acest prilej, Dodon l-a invitat pe Erdogan in vizita in Republica Moldova, in august, informeaza marti Radio Chisinau.

Potrivit unui comunicat al presedintiei de la Chisinau, Igor Dodon l-a felicitat pe presedintele Turciei cu ocazia investirii oficiale in functie si a salutat relatiile de buna prietenie dintre cele doua tari.

De asemenea, Igor Dodon i-a multumit Turciei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova in realizarea mai multor proiecte sociale, precum si in renovarea sediului institutiei prezidentiale. Cu acest prilej, Dodon a reiterat invitatia adresata omologului sau turc de a intreprinde o vizita oficiala in Republica Moldova la finele lunii august, cand este preconizata ceremonia de deschidere oficiala a cladirii presedintiei.

Igor Dodon a anuntat cu o zi inainte, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, ca participa, alaturi de „zeci de delegatii oficiale conduse de sefi de state si premieri”, la investirea in functie a presedintelui Erdogan. „Cu Republica Turcia ne leaga relatii de prietenie foarte bune. Mai mult de doua decenii, guvernul Turciei, prin intermediul Agentiei TIKA, acorda Republicii Moldova ajutor esential in mai multe domenii. Sunt realizate sute de proiecte sociale in mai multe regiuni ale tarii, in primul rand in Gagauzia”, a notat Dodon pe Facebook.

Presedintele Republicii Moldova a fost insotit la eveniment de catre sotia sa, Galina Dodon, dar si de bascanul Autonomiei gagauze, Irina Vlah.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: