Doi deținuți, condamnați pentru infracțiuni informatice, au reușit să pătrundă în rețeaua digitală a închisorilor și să modifice date sensibile, inclusiv durata propriilor pedepse, transmite Observator News.
Primul caz s-a petrecut la Penitenciarul Târgu Jiu, unde un deținut a accesat aplicația internă printr-un infochioșc destinat consultării datelor personale.
Profitând de parola neverificată a unui agent, deținutul ar fi transferat bani în contul propriu și și-ar fi acordat zile de „câștig” — reducere a pedepsei pentru comportament bun. Alertat de un coleg de celulă speriat, personalul a descoperit breșa și a declanșat o anchetă.
Un caz similar s-a înregistrat și la Spitalul Penitenciar Dej. Acolo, un alt deținut ar fi folosit o tabletă oficială pentru a accesa baza de date a instituției, demonstrând cât de ușor pot fi exploatate lipsurile de securitate cibernetică.
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a confirmat incidentele și a demarat o investigație internă, în paralel cu o anchetă penală. Deținuții vizați riscă acum până la 7 ani de închisoare în plus pentru acces ilegal la sisteme informatice.
Potrivit sindicaliștilor din sistem, aplicațiile au fost lansate în grabă, fără testare sau instruire adecvată, în contextul absorbției de fonduri europene. Specialiștii avertizează că astfel de „digitalizări pe repede înainte” expun instituțiile statului la riscuri majore.
Chiar dacă ANP susține că breșele au fost izolate și nu au existat eliberări neautorizate, incidentul marchează un moment critic: pentru prima dată, deținuți au reușit să manipuleze sistemul din interior, mai eficient decât IT-iștii statului.