Doi fosti directori SIE, membri in partidul lui Dan Voiculescu. Varanul intra puternic in jocul politic

politica

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) a anuntat, vineri, ca un fost director al Serviciului de Informatii Externe (SIE), Catalin Harnagea, a devenit membru al partidului. Saptamana aceasta si Teodor Melescanu, si el fost director SIE, s-a inscris in partidul lui Voiculescu.

„Sunt convins de proiectul umanistilor si de modul lor de a face politica. Avem aceleasi principii, impartasim aceeasi viziune, asumam ca promovarea valorii umane este fundamentala. Consider ca in acest moment este nevoie in politica romaneasca de un suflu nou, de profesionisti capabili sa construiasca, sa gaseasca solutii si din piatra seaca, nu sa se vaite ca altii nu si-au facut treaba. Umanistii seriosi si competenti pot construi proiecte concrete esentiale pentru dezvoltarea Romaniei”, a declarat Harnagea, potrivit unui comunicat transmis redactiei.

Catalin Harnagea va prelua conducerea filialei Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) din Sectorul 1.

Dan Voiculescu a racolat in ultima perioada mai multi parlamentari si face presiuni pentru a forma o noua alianta cu PSD, care sa-i tracteze partidul in Parlament, oferind in schimb sustinerea trustului sau de presa, au anuntat surse politice.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: