Dominic Fritz, reacție la demisia lui Ionuţ Moşteanu: ”A fost un ministru integru, implicat și respectat de parteneri internaționali și îi mulțumesc pentru modul în care a ajutat România”

Dominic Fritz reacție la demisia lui Ionuţ Moşteanu A fost un ministru integru implicat și respectat de parteneri internaționali și îi mulțumesc pentru modul în care a ajutat România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a transmis vineri că respectă profund hotărârea lui Ionuţ Moşteanu de a demisiona din funcţia de ministru al Apărării Naţionale. Liderul partidului afirmă că Moşteanu s-a remarcat prin integritate, implicare şi prin aprecierea de care s-a bucurat din partea partenerilor internaţionali.

„Am un mare respect pentru decizia lui Ionuț Moșteanu de a se retrage din funcția de ministru al Apărării Naționale”, a scris Dominic Fritz pe Facebook. „A fost un ministru integru, implicat și respectat de parteneri internaționali și îi mulțumesc pentru modul în care a ajutat România, cu toată energia lui, în vremuri periculoase”, a declarat acesta.

Fritz subliniază că Moşteanu a avut un rol important în negocierea programului SAFE, prin care ţara urmează să investească peste 16 miliarde de euro în modernizarea Armatei în anii următori.

„Îl cunosc bine pe Ionuţ”, a adăugat liderul USR. „Este un om corect, un tată dedicat şi a ales să se implice cu curaj atunci când alţii au preferat să rămână în umbră. USR va continua să apere ferm o Românie europeană, prosperă şi sigură”, a afirmat el.

Demisia lui Ionuţ Moşteanu a fost anunţată tot vineri, în contextul controverselor privind informaţiile contradictorii din CV-ul său. Moşteanu spune că a discutat cu preşedintele, premierul, liderul partidului şi mai mulţi colegi înainte de a decide să plece din funcţie.

„Nu vreau ca discuţiile despre formarea mea şi greşelile vechi să-i abată pe cei care conduc acum ţara de la misiunea lor dificilă”, a explicat Moşteanu într-o postare pe Facebook. El a adăugat că prin gestul său a transmis „un mesaj clar împotriva băieţilor deştepţi cu interese în domeniu”.

Citește și

Comments are closed.

Citește mai departe

Serviciile europene de informații i-au avertizat pe directorii companiilor de apărare din Europa că Rusia a intensificat atentatele la viața lor. Financial Times a aflat despre acest lucru de la reprezentanții a cinci servicii de informații europene diferite. Avertismentele serviciilor de informații din Europa Surse occidentale din serviciile de informații spun că Kremlinul a ordonat […]
Secretarul de stat american Marco Rubio a susținut necesitatea sancțiunilor impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale în timpul unei convorbiri telefonice cu ministrul japonez de Externe, Toshimitsu Motegi, desfășurată în weekend, potrivit The Japan Times.  Rubio i-a transmis lui Motegi că sancțiunile americane împotriva CPI sunt necesare „ca urmare a acțiunilor necontrolate ale […]
Nici măcar reducerea de 159 de miliarde de euro nu se dovedește a fi suficientă pentru a „reduce” diferențele dintre guvernele europene pentru următorul buget pe șapte ani al Uniunii Europene. Germania, Olanda și Suedia s-au grăbit deja să respingă suma noii propuneri a președinției irlandeze a Consiliului UE, care a fost înaintată sâmbătă și […]
Spitalele din orașul Taiz riscă să își suspende activitatea din cauza lipsei acute de combustibil, medicamente și materiale medicale, în contextul intensificării blocadei impuse de rebelii houthi. Potrivit Al Jazeera, guvernul Yemenului, recunoscut la nivel internațional, avertizează asupra unei „catastrofe sanitare și umanitare iminente” în orașul asediat din sud-vestul țării. Lipsa combustibilului amenință serviciile medicale […]
Comisia Europeană finalizează un set de propuneri prin care regulile privind acordarea vizelor Schengen pentru turiștii ruși ar urma să fie înăsprite, în contextul preocupărilor tot mai mari privind sabotajele și amenințările hibride atribuite Moscovei, potrivit Kyiv Post. Inițiativa este susținută inclusiv de Suedia, Polonia și Estonia și ar putea aduce restricții suplimentare atât pentru […]