Donald Trump își înfurie propriii votanți, declarând: „Soccerul (fotbalul european) este adevăratul fotbal, cel american ar trebui redenumit”

Donald Trump își înfurie propriii votanți declarând Soccerul fotbalul european este adevăratul fotbal cel american ar trebui redenumit

Președintele Donald Trump a declanșat un adevărat cutremur cultural vineri seară, în timpul ceremoniei de tragere la sorți pentru Cupa Mondială 2026.

Potrivit BBC, el a primit primul „FIFA Presidential Peace Prize” din istorie și, în același discurs, a anunțat că fotbalul european (soccer) este „adevăratul footbal”, iar fotbalul american (cel practicat în Liga NFL) ar trebui să-și schimbe numele pentru că „nu are sens să lovești mingea cu mâna și să-i spui fotbal”.

Declarația a explodat instantaneu pe rețelele sociale. În doar câteva ore, hashtagurile #TraitorToFootball și #ImpeachTrump45 au ajuns în top trending mondial, cu milioane de americani revoltați.

„Omul care a crescut uitându-se la Super Bowl vrea să ne ia numele sportului național pentru un joc în care alergi 90 de minute și se termină 0-0?”, a scris un utilizator cu 1,2 milioane de vizualizări. Fanii NFL au postat meme-uri cu Trump în tricou de arbitru european, fluierând fault la fiecare placare.

Controversa a fost amplificată de decernarea premiului pentru pace de către Gianni Infantino, chiar în absența unui vot al Consiliului FIFA. Criticii spun că este o încercare disperată de a-l linguși pe Trump și de a-i mulțumi pentru organizarea turneului în SUA.

„Îi dăm premiu pentru pace unui om care a promis să bombardeze Iranul dacă nu face ce vrea el?”, a reacționat senatorul democrat Chris Murphy. Până și unii republicani tradiționaliști au strâmbat din nas: „Să primești trofeu pentru pace și în aceeași seară să declari război cultural fotbalului american e prea mult chiar și pentru Trump”, a declarat un fost consilier al Casei Albe.

Reacția publicului american este furioasă mai ales pentru că NFL este considerat „religia” națională – 100 de milioane de telespectatori au asistat la cel mai recent meci de Super Bowl.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Poliția spaniolă a arestat 30 de persoane și a confiscat aproape 2,5 tone de cocaină după ce a destructurat o rețea criminală care folosea echipe de tineri înotători pentru a ascunde drogurile pe nave în mișcare, cu destinația Europa, care erau apoi atacate și eliberate de încărcătura lor fără să știe înainte de a ajunge […]
Mii de oameni au semnat o petiție în care își exprimă furia după ce Billy Long, propunerea lui Donald Trump pentru funcția de ambasador în Islanda ar fi glumit că țara nordică ar trebui să devină al 52-lea stat american. Miercuri, cu câteva ore înainte ca oficiali de rang înalt din Groenlanda și Danemarca să […]
Oficialii americani intenționează să continue discuțiile cu reprezentanți din Danemarca și Groenlanda „la fiecare două-trei săptămâni”, a declarat, joi, secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt. După discuțiile de miercuri de la Casa Albă cu vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, un înalt oficial danez a declarat că un „dezacord fundamental” […]
Președintele Donald Trump a amenințat, joi, că va invoca o lege din 1807 și va desfășura trupe pentru a înăbuși protestele împotriva agenților federali trimiși la Minneapolis pentru a pune în aplicare represiunea masivă a imigrației de către administrația sa. Amenințarea vine la o zi după ce un bărbat a fost împușcat și rănit de […]
Echipaje CBRN din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, ofițeri de la Serviciul de Investigații Criminale, specialiștii INSEMEX în securitate minieră, veniți special de la Petroșani, și specialiști de la furnizorul de gaz au cercetat, joi, întreg perimetrul în care s-a produs explozia de la sediul Poliției Rutiere din Lugoj, potrivit Opinia Timișoarei. Deoarece […]