Declarația vine după ce trimisul său și ginerele său, Jared Kushner, afirmase cu o zi înainte că cele două părți au purtat „conversații foarte pozitive și active”, potrivit ABC News.
Trump a susținut, într-un mesaj publicat pe rețeaua sa Truth Social, că „nu există discuții sau conversații” cu Iranul și că blocada navală americană rămâne în vigoare.
În același mesaj, liderul de la Casa Albă a afirmat că strâmtoarea Ormuz este deschisă și operațională și că minele maritime au fost îndepărtate sau distruse.
La scurt timp, Trump a publicat o hartă a strâmtorii Ormuz pe care aceasta este marcată drept „NEW U.S. Territory”.
Postarea reprezintă o nouă reiterare a ideii că Statele Unite ar trebui să preia controlul asupra uneia dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de energie.
Trump evocase deja această posibilitate în ultimele zile, iar luni, întrebat de jurnaliști la Casa Albă despre transformarea strâmtorii în teritoriu american, a sugerat că ar fi o idee bună.
Afirmația nu înseamnă însă că Statele Unite au anexat efectiv strâmtoarea Ormuz. Harta și declarațiile președintelui american reprezintă poziții politice, nu un act juridic de modificare a statutului teritorial al strâmtorii.
Strâmtoarea Ormuz rămâne unul dintre principalele puncte de presiune în conflictul dintre Statele Unite și Iran. Prin această rută maritimă tranzita, în condiții normale, aproximativ o cincime din petrolul mondial.
Iranul a restricționat traficul prin strâmtoare ca reacție la războiul declanșat de Statele Unite și Israel la sfârșitul lunii februarie.
Teheranul susține că nu va redeschide complet strâmtoarea până când Washingtonul nu va îndeplini o serie de condiții, printre care ridicarea blocadei asupra porturilor iraniene, eliminarea sancțiunilor petroliere, deblocarea activelor iraniene și plata unor despăgubiri de război.
„Strâmtoarea Ormuz nu va fi deschisă până când angajamentele americane stipulate în memorandumul de înțelegere nu vor fi implementate”, a declarat negociatorul-șef iranian Mohammad Bagher Ghalibaf, într-un discurs transmis de televiziunea de stat.
Contradicția dintre declarațiile lui Trump și cele ale lui Jared Kushner intervine într-un moment în care Washingtonul și Teheranul încearcă să găsească o cale de ieșire din conflict.
Kushner a declarat luni pentru Fox News că Trump este „foarte răbdător” și că nu dorește să se grăbească încheierea unui acord.
Surse americane au afirmat că au existat discuții pozitive cu partea iraniană, însă Trump ar fi decis să aștepte și le-ar fi cerut membrilor echipei sale să nu se angajeze în noi negocieri până când Iranul nu este pregătit să ajungă la un acord.
Situația este complicată și de rolul Omanului, unul dintre principalii intermediari în discuțiile privind strâmtoarea Ormuz și negocierile dintre SUA și Iran.
Trump și-a exprimat luni nemulțumirea față de posibilitatea ca Omanul să intervină în negocieri și a amenințat că ar putea bombarda țara dacă aceasta ar împiedica încheierea unui acord.