„Dottore” Victor Ponta se visează iar premier: „Dacă îmi va propune domnul președinte Nicușor Dan, sigur că voi spune da”

Dottore Victor Ponta se visează iar premier Dacă îmi va propune domnul președinte Nicușor Dan sigur că voi spune da
Fostul premier Victor Ponta spune că ar accepta să revină în fruntea Guvernului dacă președintele Nicușor Dan i-ar propune această funcție.

Ponta a declarat că formațiunea Uniți pentru România l-a nominalizat deja la consultările de la Cotroceni, dar a subliniat că România nu depinde de o singură persoană și că ar susține și alte variante pentru funcția de premier. În aceeași intervenție, Ponta a criticat majorările de taxe și a susținut că acestea afectează în special firmele românești.

„Nu cred că stă țara într-un om”

Victor Ponta a fost întrebat, într-o intervenție la România TV, despre posibilitatea de a reveni în fruntea Executivului. Fostul premier a explicat că formațiunea din care face parte, Uniți pentru România, l-a propus deja pentru funcția de prim-ministru în cadrul consultărilor de la Cotroceni.

„Grupul din care eu fac parte, Uniți pentru România, a propus la Cotroceni, la consultări, au spus, dom’le, noi, grup mic, e adevărat, 18 parlamentari, îl propunem pe Victor Ponta prim-ministru”, a declarat Ponta.

Fostul premier a spus că ar accepta o eventuală nominalizare din partea președintelui Nicușor Dan. „Vreau să spun foarte clar, să răspund foarte direct. Dacă îmi va propune domnul președinte Nicușor Dan, sigur că voi spune da”, a afirmat Victor Ponta.

El a insistat însă că România nu trebuie să depindă de o singură persoană pentru formarea unui Guvern. „În aceeași măsură nu cred că stă țara într-un om. Cum nu stă în Bolojan, nu stă nici în Ponta”, a spus fostul premier.

Ponta a enumerat și alte nume care ar putea ocupa funcția de prim-ministru și a afirmat că ar susține un astfel de Guvern dacă i s-ar solicita sprijinul.

„În măsura în care îl va propune pe Sorin Grindeanu, care are cel mai mare grup din Parlament, sau pe Nazare, sau pe Tomac, repet, nu voi spune, nu, domnule, nu sunt eu”, a declarat Ponta.

Fostul premier a criticat astfel ceea ce consideră a fi o abordare politică potrivit căreia, dacă o anumită persoană nu conduce Guvernul, nu ar exista o alternativă viabilă. „Cum face domnul Bolojan, domnule, nu e el să nu fie nimeni”, a afirmat Ponta.

El a încheiat spunând că ar sprijini și alte variante de premier, dacă acestea ar avea nevoie de susținerea sa. „Nu, nu sunt eu. Dacă e Grindeanu, dacă e Nazare, dacă e Tomac și cer ajutorul, răspunsul meu este categoric da”, a declarat Victor Ponta.

Declarațiile vin în contextul discuțiilor privind viitoarea formulă guvernamentală și al informațiilor potrivit cărora președintele Nicușor Dan ar putea desemna un nou premier.

Ponta critică majorările de taxe

Victor Ponta a vorbit și despre politica fiscală și despre majorările de taxe adoptate în ultimii ani. Fostul premier a recunoscut că și în perioada guvernărilor PSD-PNL au fost luate decizii pe care le consideră greșite.

„Absolut adevărat, au fost niște decizii total greșite, ale guvernului PSD, PNL, cine era UDMR, și atunci am spus, și spun și acum, că am învățat pe pielea mea, ca să zic așa, ca prim-ministru”, a afirmat Ponta.

În opinia sa, creșterea taxelor poate avea efecte negative asupra încasărilor bugetare și economiei. „În România mărești taxe, încasezi mai puțin la buget și distrugi economia”, a declarat fostul premier.

Ponta susține, în schimb, că reducerea taxelor poate contribui la diminuarea evaziunii și la creșterea conformării fiscale. „Tai taxe, s-a dovedit chestia asta în 2014-2015, tai taxe, îi scoți de pe piață pe evazioniști și îi ajuți pe cei corecți care plătesc de fapt mai mulți bani”, a spus el.

Fostul premier a dat drept exemplu reducerea impozitului pe dividende, măsură adoptată în perioada în care se afla la conducerea Guvernului.

„Dacă vă aduceți aminte, cu impozitul pe dividende care era 16%, am luat decizia de a-l duce la 5% și atunci Comisia Europeană, toată lumea a zis că nu-i bine”, a relatat Ponta.

Potrivit acestuia, rezultatele ulterioare ar fi demonstrat că reducerea cotei de impozitare putea duce la creșterea încasărilor.

„Și le-am zis, uite, haideți să vedeți că în 2016 încasăm din 5% mai mult decât din 16% și s-a dovedit adevărat”, a afirmat fostul premier.

Ponta a criticat și măsurile fiscale adoptate de guvernele din ultimii ani, susținând că acestea au un efect negativ asupra companiilor românești. „Nu trebuie să iei premiul Nobel pentru economie, trebuie să înțelegi cum funcționează economia României”, a spus el.

Fostul premier a inclus în criticile sale și măsurile fiscale asociate guvernărilor conduse de Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

„Toate măsurile pe care le-a luat Bolojan, că le-a luat înainte Ciolacu sau cine le-a luat, Ciucă, de creșteri de taxe, din punctul meu de vedere, au avut un efect și au un efect nociv asupra firmelor românești”, a declarat Ponta.

El susține că impactul nu este același pentru toate companiile, deoarece multinaționalele au acces la resurse și specialiști care le permit să se adapteze mai ușor modificărilor fiscale. „Firmele mari multinaționale, știți foarte bine, au și contabili și experți care știu ei cum să facă să nu piardă bani”, a afirmat Ponta.

În schimb, fostul premier consideră că firmele românești suportă o parte importantă din povara fiscală. „Dar, subliniez, firmele românești sunt cele care duc povara și care acum, practic, de-abia mai există”, a declarat Victor Ponta.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Durerile de cap și amețelile sunt simptome frecvente, care pot apărea din numeroase motive și care, în cele mai multe cazuri, nu au legătură cu o tumoră cerebrală. Totuși, atunci când devin persistente, se agravează sau sunt însoțite de alte manifestări neurologice, ele pot necesita investigații medicale suplimentare. Ce este meningiomul și de ce poate […]
Debitul Dunării la intrarea în România va rămâne inițial în jurul valorii de 1.250 de metri cubi pe secundă, reprezentând numai aproximativ o treime din media multianuală a lunii septembrie, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, valabilă până pe 19 septembrie. Hidrologii estimează că debitul va începe ulterior să crească și […]
Memoria și capacitatea de concentrare nu depind de un singur aliment și nici nu pot fi îmbunătățite peste noapte printr-o schimbare izolată în meniu. Creierul are nevoie permanent de energie, acizi grași esențiali, vitamine, minerale și numeroși compuși bioactivi, iar calitatea alimentației poate avea un rol important în menținerea funcțiilor cognitive. Cercetările din domeniul nutriției […]
Rusia nu exclude posibilitatea organizării, în luna octombrie, a unei noi runde de negocieri trilaterale cu Ucraina și Statele Unite privind încheierea războiului, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile ruse de presă, transmite AFP. Peskov a fost întrebat dacă discuțiile dintre Moscova, Kiev și Washington ar putea fi […]
Infecția cu anumite tulpini patogene de Escherichia coli poate debuta prin simptome care seamănă cu o tulburare digestivă obișnuită. Diareea, crampele abdominale, greața și vărsăturile se numără printre manifestările care pot apărea după contaminare. În unele situații, boala poate evolua spre forme severe, mai ales atunci când este implicată o tulpină producătoare de toxină Shiga. […]