Dovada ca disperatul Dragnea se bazeaza total pe decizia CCR. Avocatii lui fac deja demersuri la ICCJ pentru a astepta CCR

politica

Avocatul Adrian Toni Neacsu, a declarat, pentru Mediafax, ca intentioneaza luni sa ceara amanarea procesului presedintelui PSD Liviu Dragnea, avand in vedere ca motivul principal de apel este reprezentat chiar de completurile specializate pe care CCR ar trebui sa se pronunte.

„Luni sunt deschise toate variantele, avand in vedere ca instanta ne-a anuntat ca acesta ar putea fi ultimul termen in sensul ca se incheie cercetarea judecatoreasca in apel, este posibil absolut orice.

De exemplu, este posibil sa ni se dea cuvantul pe fond si anume sa ne judecam, cum dupa cum foarte bine este posibil sa ni se acorde un termen solicitat de avocati pentru orice alte probleme care pot fi invocate.

Eu, personal, avand in vedere ca motivul principal de apel formulat pentru clienta mea il reprezinta chiar aceasta problema a completelor specializate, deci eu, personal, consider ca Inalta Curte nu ar trebui sa se pronunte pe acest motiv de apel inainte sa fie solutionat conflictul juridic de natura constitutionala, sens in care intr-adevar intentionez sa spun lucrul asta si sa solicit acordarea unui termen ulterior datei la care CCR a ramas in pronuntare”, a declarat avocatul Adrian Toni Neacsu, cel care a reprezentat-o in proces pe fosta sotie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, si care este acum aparatorul Olgutei Sefu, inculpata in dosar.

Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au stabilit pentru luni, 15 aprilie, un nou termen al apelului declarat in dosarul angajarilor fictive de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, anuntand partile ca acesta ar putea fi ultimul termen.

Tot la aceasta data, ar trebui ca presedintele PSD Liviu Dragnea, dar si Olguta Sefu, fostul director al Directiei de Protectie a Copilului Teleorman, sa dea declaratii in fata judecatorilor. De altfel, liderul PSD a anuntat ca se va prezenta la instanta suprema si ca a absentat la termenul anterior din cauza ca era internat in spital. „Am fost in spital. Nu am refuzat niciodata sa merg in fata instantei. Nu cred foarte mult in asta, dar imi fac datoria si o sa merg”, a declarat Liviu Dragnea, vineri, la Calarasi.

Completul care il judeca pe Dragnea este format din judecatoarele Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana si Popa Rodica Aida. Intre timp, unul dintre judecatori, Luciana Mera, a solicitat pensionarea, iar cererea i-a fost aprobata de catre Consiliul Superior al Magistraturii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: