Dovada, legături strânse între extremiștii AfD (Germania) și Moscova. Mai mulți parlamentari AfD pleacă în Rusia: ”De îndată ce AfD va ajunge la guvernare, vom aboli sancțiunile”

Dovada legături strânse între extremiștii AfD Germania și Moscova. Mai mulți parlamentari AfD pleacă în Rusia De îndată ce AfD va ajunge la guvernare vom aboli sancțiunile

Câţiva membri proeminenţi ai partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) se vor deplasa săptămâna viitoare în Rusia, a confirmat formaţiunea joi, o vizită ce va provoca probabil indignare, în condiţiile în care legăturile oficiale între Berlin şi Moscova rămân îngheţate în urma declanşării agresiunii ruse împotriva Ucrainei, informează dpa, citată de Agerpres.

Parlamentarii AfD Steffen Kotre şi Rainder Rothfuss urmează să participe la o conferinţă în staţiunea Soci de la Marea Neagră, a anunţat la Berlin un purtător de cuvânt al grupului parlamentar al AfD.

Jorg Urban, şeful filialei AfD din landul estic Saxonia, îi va însoţi pe cei doi, a precizat pentru dpa grupul parlamentar regional.

Potrivit unor surse de partid, Hans Neuhoff, europarlamentar, va face de asemenea parte din grup.

Grupul parlamentar al AfD în Saxonia a precizat de asemenea că politicienii vor călători în Rusia pentru a participa la „Simpozionul BRICS-Europa”, unde fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev va susţine un discurs, alături de alţi participanţi.

Printre ţările BRICS se numără membrii fondatori Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, alături de alte state.

„Sancţiunile împotriva Rusiei cauzează ţării noastre pagube considerabile. De îndată ce AfD va ajunge la guvernare, noi le vom aboli”, a declarat Urban când a fost întrebat despre vizită.

„Noi reprezentăm interesele germane pe care guvernul federal nu le mai urmăreşte: resurse energetice la preţuri accesibile, diplomaţia păcii, contacte cu reprezentanţi ai ţărilor BRICS”, a declarat Kotre pentru dpa.

AfD, un partid anti-imigraţie care se opune sancţiunilor impuse Moscovei ca urmare a războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, a făcut în mod repetat audienţă în mass-media cu poziţiile sale pro-Rusia.

Comentarii

Citește mai departe

CGIL (Confederația Generală Italiană a Muncii) a convocat o grevă generală pentru astăzi, vineri, 12 decembrie, implicând atât sectorul public, cât și cel privat, cum ar fi școlile, transporturile și serviciile de asistență medicală, pentru întreaga zi de lucru. Sunt excluși personalul din transportul aerian, personalul Ministerului Justiției și lucrătorii din domeniul sănătății, care au […]
Procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi a semnat public o listă care a ajuns la peste 518 magistrați (judecători și procurori, în activitate, pensionari sau foști magistrați) și prin care se exprimă solidaritatea cu colegii care au avut curajul să sesizeze public problemele grave din sistemul judiciar românesc. Mesajul care însoțește lista este unul clar și […]
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că președintele SUA, Donald Trump, nu ar trebui să se amestece în diplomația europeană. Declarația vine la doar câteva zile după ce președintele SUA a criticat aspru Europa pe fundalul noii strategii de securitate națională a SUA, relatează Politico. „Nu este treaba noastră, când vine vorba […]
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că dezvăluirile realizate de jurnaliștii de la Recorder privind sistemul judiciar ridică probleme serioase care trebuie verificate și analizate, subliniind că încrederea cetățenilor în instituțiile statului este afectată, în special în zona politică și în cea a justiției. Bolojan a anunțat constituirea unui grup de lucru care va analiza […]
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Jucan, a reacționat dur la declarațiile recente ale președintei Curții de Apel București, care a catalogat difuzarea investigației jurnalistice Recorder de către Televiziunea Română (TVR) drept o „instigare publică împotriva ordinii constituționale”. Într-o declarație detaliată, Jucan califică afirmațiile ca fiind „profund iresponsabile” și incompatibile cu funcția înaltă ocupată de […]