Dragnea anunta ce decizie va lua premierul Grindeanu in cazul lui Daniel Constantin

politica

Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a afirmat ca va fi foarte greu pentru premier sa nu tina cont de votul dat duminica de conducerea ALDE privind retragerea sprijinului politic pentru vicepremierul Daniel Constantin, copresedinte al formatiunii.

„Eu nu am reusit sa inteleg ce l-a manat foarte mult pe Daniel Constantin sa impinga acest conflict foarte mult. Si astazi vorbea de proiectul politic. Eu n-am reusit sa inteleg care este proiectul politic, eu am crezut si colegii mei au crezut ca proiectul comun al nostru este punerea in practica a programului de guvernare, cu toate componentele lui care sa aiba o viata mai buna pentru toti romanii. Acum se vorbeste despre un alt proiect politic? Despre o tensiune in ALDE… Nu stiu, dar ceea ce s-a vazut de la noi, n-am reusit sa vedem care este de fapt marea suparare, marele motiv pentru care s-a ajuns aici. In urma acestui vot este foarte greu pentru primul ministru sa nu tina cont de el”, a afirmat Dragnea la Antena 3, citat de Agerpres.

Intrebat daca Gratiela Gavrilescu ar putea prelua pozitia de vicepremier, liderul PSD a aratat ca acest lucru va fi discutat luni, in sedinta coalitiei de guvernare, care va avea loc de la ora 10,00. „Si sigur ca acolo o sa ne informeze in mod oficial, si pe premier si despre retragerea sprijinului si despre propunerea fireasca care trebuie sa o fac. Daca este doamna Gavrilescu, discutam maine, din punctul meu de vedere nu sunt probleme”, a adaugat el.

Potrivit presedintelui Camerei Deputatilor, „deznodamantul din ALDE era previzibil”.

„Din pacate , pentru ca nu-mi place ce se intampla acolo — am fost impreuna atatia ani — acest deznodamant era previzibil. Eu am avut mai multe discutii si cu dl Tariceanu si cu dl Daniel Constantin, cred ca in jur de acum o luna. I-am spus d-lui Daniel Constantin ca trebuie sa gaseasca o solutie, un mod de convietuire si de colaborare cu dl Tariceanu, pentru ca lucrurile nu pot ajunge decat in situatia asta, adica la o transare politica prin vot a acestui conflict care mocnea si care a tot fost alimentat in ultima perioada. Pe de alta parte, este un guvern politic. Este o coalitie guvernamentala formata din doua partide. (…) Atunci cand un partid, printr-un vot cu majoritate zdrobitoare, raportul a fost foarte mare, a decis sa retraga sprijinul politic pentru un membru al guvernului, in mod normal nu mai poate ramane in guvern. Este ca si cum noi am avea o astfel de problema si am avea un vot. Intr-un guvern politic se ajunge in urma unui vot, fiecare membru este votat de o structura politica. Votul care te trimite acolo si structura politica care te trimite acolo este aceeasi care te poate scoate de acolo. Asa functioneaza politica”, a explicat presedintele PSD.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: