Dragnea a boicotat summitul socialistilor europeni, n-a trimis pe nimeni. In tara, sustine ca acestia sunt dezinformati

politica

Partidul Social Democrat nu a trimis niciun reprezentant la summitul Partidului Socialist European, care a avut loc miercuri, la Bruxelles. Jurnalistul Dan Alexe a primit confirmarea din partea PSE ca niciun social-democrat nu a participat si a explicat cat de importanta era aceasta intalnire si care sunt implicatiile lipsei PSD de la discutii.

Printre participanti au fost prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, si comisarul european Corina Cretu.

„Ca sa nu fie nici o indoiala apropo de rusinea nationala de ieri, cand PSD-ul nu a trimis pe nimeni la summitul Partidului Socialist European (PSE), unde s-au hotarat numele candidatilor la presedintia Comisiei UE si s-a discutat strategia Brexit, adica exact ce ar trebui sa preocupe Romania in perspectiva presedintiei UE peste doua luni”, arata jurnalistul Dan Alexe, citat de Digi24.

Oficiali ai PSE i-au confirmat ca PSD a fost invitat si ca „ar fi fost partidul cel mai important, si numeric, si pentru ca romanii preiau presedintia UE din ianuarie”.

„Vorbiti cu ei. N-au venit si nu au dat nici o explicatie”, a fost raspunsul iritat din partea PSE, precizeaza jurnalistul.

„Asa ca atunci cand mai zice Dragnea lucruri despre UE, sa stiti ca face ca leprele care nu merg la scoala, dar mint acasa ca ii persecuta pedagogul”, comenteaza Dan Alexe.

Pe de alta parte, desi nu trimite pe nimeni la reuniunile socialistilor europeni, Dragnea si liderii PSD au sustinut de numeroase ori ca acestia sunt dezinformati atunci cand critica deciziile PSD privind sistemul judiciar din Romania.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: