Dragnea, infrangere in interiorul PSD. Surpriza mare, cine este numit ministru interimar la Justitie

politica

PSD va numi ministri interimari pentru portofoliile Justitiei, Fondurilor Europene si Romanilor de pretutindeni, dupa ce presedintele Klaus Iohannis a refuzat cele trei propuneri trimise saptamana trecuta la Cotroceni de premierul Viorica Dancila, anunta Digi24.

Aceasta varianta a fost sustinuta de Viorica Dancila, in timp ce Liviu Dragnea milita pentru restructurarea guvernului prin Parlament, pentru a-l impune astfel pe Nicolicea la Justitie.

Ministrii interimari sunt Ana Birchall, la Justitie, Eugen Teodorovici, la Fonduri Europene, si Radu Oprea, la Ministerul pentru Romanii de pretutindeni.

Citeste si: Iar innebuneste Dragnea. Ana Birchall, la masa cu purtatoarea de cuvant a lui Donald Trump

Anuntul vine in conditiile in care in biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputatilor a avut loc o sedinta de urgenta, imediat dupa anuntul presedintelui. In biroul sefului PSD au intrat senatorul Claudiu Manda, senatorul Serban Nicolae, ministrul Turismului, Bogdan Trif. Din partea ALDE participa vicepresedintele partidului Daniel Chitoiu.

Presedintele a anuntat astazi ca a respins propunerile din partea PSD pentru ministerele Justitiei, Fondurilor europene si pentru Romanii de pretutindeni. Persoanele propuse nu sunt pregatite si nu au tinuta necesara pentru a ocupa aceste posturi, a spus Iohannis. Este vorba despre Eugen Nicolicea, Oana Florea si Tit Liviu Brailoiu.

Iohannis a mai spus ca nu ia act de demisia ministrilor Tudorel Toader, Rovana Plumb si Natalia Intotero pana cand nu va sti cine sunt inlocuitorii lor, fie ca e vorba despre ministri interimari, fie de noi propuneri de ministri.

Social-democratii au luat in considerare si schimbarea celor trei ministri prin restructurare a Guvernului. Senatorul PSD Serban Nicolae spunea aseara ca luni a avut loc o sedinta a coalitiei in care s-a decis ca miercuri sa fie dat votul in Parlament pe restructurarea Guvernului.

Totusi, premierul Viorica Dancila a trimis marti la Parlament lista prioritatilor legislative ale Guvernului, dar nu si cererea pentru restructurarea Guvernului. Potrivit legii 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor „Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin infiintarea, desfiintarea sau, dupa caz, divizarea ori comasarea unor ministere. In astfel de situatii prevederile art. 36 se aplica in mod corespunzator”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: