Dragnea nu are alta solutie decat sa atace justitia. Ce alte dosare il asteapta, puscaria este mai aproape ca oricand

politica

Avertismentele privind actiunile pe care PSD le pregateste impotriva justitiei sunt tot mai multe. Subjugarea justitiei este singura cale prin care presedintele PSD ar putea sa scape de inchisoare.

Liviu Dragnea este deja condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare. Orice alta condamnare iii va aduce o sentinta cu executare, iar pe Dragnea il asteapta si alte dosare. Situatia juridica a lui Dragnea este explicata limpede de catre jurnalistul Catalin Prisacariu de la Romania libera.

„Dragnea se apropie rapid este dosarul aflat acum pe rolul instantei in care obiectul este angajarea unor pesediste din Teleorman la stat, fara ca pesedistele sa fi trecut o data pe la munca in ani de zile. A doua mina, ingropata adanc, dar cu potential mare de fragmentare la declansare, este dosarul penal 67/P/2012 al DNA, in care sunt cercetate posibile infractiuni conexe activitatii Tel Drum SA. Un dosar care sta de cinci ani la DNA si care a produs o victima colaterala in 2014. Atunci, un secretar de stat de la Transporturi, Valentin Preda, a fost prins in flagrant cand voia sa-i inmaneze lui Dragnea fotocopii din dosar care contineau informatii despre anchetarea Tel Drum. In dosarul lui Preda, Dragnea a fost martor la DNA. Iar pentru cine nu stie inca, Tel Drum SA este o firma din Teleorman infiintata de Consiliul Judetean si ‘privatizata’, ulterior, cand Dragnea a ajuns la conducerea CJ. Iar de acolo a inceput drumul ei spre succes financiar nebun, alimentat cu contracte de stat si camuflat sub niste actionari-paravan ai sefului PSD insusi.

O condamnare in oricare dintre cele doua dosare il trimite pe Liviu Dragnea direct la puscarie. Condamnat deja in dosarul referendumului din 2012, este imposibil ca in dosarul pesedistelor angajate la stat o eventuala condamnare sa fie cu suspendare. Iar daca ajunge la puscarie, Dragnea va fi aruncat la gunoi de catre colegii lui. Fara regrete, ba chiar cu satisfactie.

De ce are nevoie acum Dragnea, practic? Are o nevoie disperata, in primul rand, ca in dosarul angajarilor pesedistelor sa fie achitat. Nu condamnat cu suspendare, ci achitat. In al doilea rand, sefului PSD ii este necesar ca dosarul Tel Drum din DNA sa nu ajunga in instanta. Sa fie, adica, inchis. Sa dispara”, a explicat Prisacariu.

Ce are de gand sa faca PSD pentru a impiedica un astfel de deznodamant dramatic pentru seful partidului? Jurnalistul Dan Tapaga de la HotNews.ro are informatii despre un plan bine elaborat:

„Ministrul justitiei, Florin Iordache, a spus deja ca o lege a amnistiei si gratierii este de bun augur. Din cate aud, vor promova proiectul depus deja in 2012, care prevede amnistierea unor fapte pedepsite cu inchisoare de pana la zece ani. Se anunta apoi o modificare substantiala a Codului Penal si Codului de Procedura Penala. Va urma unificarea Parchetelor, ca metoda simpla si eficienta de schimbare a Laurei Codruta Kovesi de la sefia DNA. Foarte posibil ca majoritatea PSD/ ALDE/ UDMR sa forteze si o modificare a Constitutiei, urmand ca un referendum sa fie organizat pana in toamna. In acest fel, arhitectura statului se va schimba din temelii”, a explicat Tapalaga.

In acest context, viitorul nu arata bine deloc.

„Daca planurile PSD nu vor fi zadarnicite, Romania va deveni primul stat din UE croit dupa chipul si asemanarea unor infractori dovediti. Prima tara europeana in care Mafia invinge ramasitele Statului”, a concluzionat Tapalaga pe hotnews.ro.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: