politica

Dragnea nu permite ca Valcov sa fie demis. Cum comenteaza seful PSD divulgarea unor date medicale private

Seful PSD, Liviu Dragnea, a caracterizat drept „un gest nefericit” postarile publicate in urma cu o zi de consilierul premierului Viorica Dancila, Darius Valcov, in care a fost facuta publica fisa medicala personala a unui protestatar din Piata Victoriei si a sugerat ca #rezist si Forumul Democrat al Germanilor din Romania sunt organizatii naziste.

„A fost un gest nefericit”, a spus Dragnea, la intrebarile ziaristilor. Chestionat daca acest gest este doar nefericit, liderul PSD a replicat: „Doar nefericit, e parerea mea”, intreband la randul lui ziaristii daca ar trebui sa i se deschida „un dosar si pe parerea asta”.

„Din cate am inteles, a fost o postare pe Facebook, o postare privata. Dar nu cred ca trebuie sa isi dea demisia sau sa fie demis. Este punctul meu de vedere”, a relativizat Liviu Dragnea.

In ceea ce priveste reactia Institutului „Elie Wiesel”, care a criticat postarea lui Valcov cu Iohannis in chip de Hitler, Dragnea a precizat: „Am citit aceasta reactie, dar in virtutea faptului ca sunt un sustinator cunoscut al organizatiilor evreiesti, eu nu cred ca poate fi acuzat Darius Valcov de asemenea…”

Jurnalistii au insistat si l-au intrebat din nou daca se impune demisia lui Darius Valcov, dar Dragnea a pasat decizia la premierul Viorica Dancila: „Asta va fi o decizie a doamnei prim ministru”.

Darius Valcov, consilier al premierului Dancila, a publicat pe Facebook fisa medicala a unui cetatean despre care spune ca este „lider #Rezist”, starnind o ampla revolta. Facebook a decis sa ii stearga postarea. Dragnea a declarat, sambata, dupa sedinta CEX ca Valcov este „prietenul meu”.

Valcov a dorit sa demonstreze astfel ca barbatul respectiv este „sandilau cu acte”. Postarea, care contine date private privind starea de sanatate a unui cetatean roman, a fost stearsa de Facebook.

Postarea lui Valcov a starnit ample reactii de revolta, fiind catalogata drept „mizerabila”. De altfel, este o ilegalitate ce a facut consilierul lui Dancila.

„Uluitor ce lucru mizerabil face consilierul premierului, individul Darius Valcov. Publica fisa medicala a unui om, cetatean obisnuit nu vreo personalitate publica, pe care-l numeste „lider al #rezist” (desi n-am auzit niciodata de omul respectiv asa ca nu stiu cat de lider e) si in care apare un diagnostic psihiatric. Diagnosticul respectiv nici macar nu e grav, dar individul Valcov il foloseste in scopuri de propaganda politica.

Practic, in scopuri politice individul Valcov nesocoteste cel mai sfant principiu al medicinei si unul din drepturile noastre fundamentale: confidentialitatea datelor noastre medicale.

Ce sa mai vorbim de amanunte precum legea, GDPR-ul, etc. Interesant ca din formatul fisei publicate de individ trag concluzia ca sursa informatiei vine de undeva din zona Ministerului Muncii, nu din Ministerul Sanatatii sau de la CNAS sau de la medicul respectiv.

Cu alte cuvinte, daca ati avut vreodata un diagnostic de depresie dar nu aveti optiunile politice convenabile, individul Valcov va face public acest aspect personal din viata voastra fara retineri. Asta in conditiile in care 1 din 4 romani sufera de depresie cel putin o data in viata.

Revoltator acest gest si orice medic cu o minima onestitate, fie psd-ist sau penelist sau non-politic, STIE cat de mizerabil e acest gest al individului Valcov. De o mizerabilitate generata direct de ticalosia in stare pura.

Iar daca a suferi de o boala nu este un pacat, a fi atat de ticalos este unul din acele vicii care au generat mari tragedii in istoria noastra.

PS. Si nu, aceasta postare nu este una politica. Cu cativa ani in urma, cand un lider PNL a avut un derapaj in care a folosit politic suferinta psihica a unui cetatean obisnuit, am reactionat in scris similar. Doar ca ce a facut individul Valcov acum e mult mult mai mizerabil”, a scris Vlad Mixich pe Facebook.

„Proba de ticalos. Azi, Darius Valcov. La o zi dupa ce Viorica Dancila deplangea cata ura si dezbinare exista in societate de Centenar, consilierul sau, Darius Valcov, a publicat pe Facebook un document medical din 2006 al unuia dintre cei mai vocali protestatari din Piata Victoriei, Sandi Matei. Dupa vreo ora, Valcov si-a sters postarea – dar fapta ramane si in locul lui Sandi Matei l-as chema fara niciun fel de rezerve in fata unei instante.

Ca sa vedeti cum inteleg oamenii astia sa-si exercite puterea ce le-a fost data”, a comentat si jurnalistul Liviu Avram.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Portugalia nu mai este o problema pentru Europa. Ce poate invata Romania de la o tara care a cunoscut si ea un exod masiv al tinerilor

La zece ani de la plecarea "barbatilor in negru" - managerii internationali ai Comisiei Europene,…

42 de secunde ago

„Sunt viu”. Primul mesaj al lui Florin Piersic de cand a intrat in spital: „Tineti-ma aproape, pentru ca mai am de spus multe povesti”

Florin Piersic a transmis, luni, un mesaj prin intermediul medicilor de la spitalul "Foisor". "Scumpilor…

17 minute ago

Ciolacu s-a trezit cu un protest in propria curte. Angajatii Guvernului au iesit in strada, spun ca salariul de 5.000 de lei/luna este prea mic. Reactia ironica a premierului

Peste 200 de functionari guvernamentali din cadrul aparatului de lucru al Guvernului au iesit luni…

31 de minute ago

Veste mare pentru soferi, a aparut un gel care anuleaza efectele alcoolului. Cum functioneaza noua substanta

Oamenii de stiinta elvetieni au dezvoltat un nou gel care ar putea anula efectele negative…

21 de minute ago

Coruptie la Bacau. Un functionar a lesinat cand a vazut mascatii, el tocmai incasa o spaga de 4.000 de euro

Un angajat al Primariei Bacau a fost prins in flagrant in timp ce incasa o…

3 ore ago

Medvedev ameninta ca Marea Britanie va primi un raspuns cu „munitie speciala”: „Un anumit domn Cameron a cerut ca lupta cu Putin sa fie pana la capat”

Fostul presedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat vineri tarile Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)…

2 ore ago