Dragnea redirectioneaza milionul de pesedisti. Miting la Bucuresti, nu-i mai aduce pentru „familia traditionala” ci pentru sustinerea lui Dancila

politica

Liderii PSD discuta despre organizarea unui mare miting la Bucuresti pentru sustinerea premierului Viorica Dancila. Astfel, pesedistii deja activati in teritoriu pentru a participa la „mitingul pentru familia traditionala” ar putea fi adusi la Bucuresti in sprijinul lui Dancila.

”Este nevoie de un miting de sustinere a premierului Dancila pentru ca nu mai putem accepta aceste atacuri. Mitingul trebuie sa aiba loc cat mai repede, in maximum doua saptamani. Sunt discutii pentru organizarea lui, dar nu poate fi facut foarte repede, este nevoie de timp pentru organizare, pentru a face rost de masini, pentru a mobiliza oamenii. Plus ca saptamana viitoare sunt Rusaliile, poate dupa”, a declarat pentru G4Media.ro un presedinte de organizatie judeteana PSD.

”Sunt discutii intre colegi, dar nu a fost nicio convocare oficiala in acest sens. Majoritatea membrilor PSD impartasesc opinia presedintelui partidului ca nu trebuie sa provocam un nou scandal in viata politica. Nu stiu cat va tine atitudinea aceasta impaciuitoare a noastra. Exista aceasta opinie, de a organiza un miting. Probabil ca discutiile vor merge in sensul acesta, dar Liviu Dragnea nu e prea receptiv la ideea de a reactiona dur la adresa presedintelui Iohannis”, a mentionat un alt presedinte de organizatie judeteana.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri nu intelege de ce social-democratii „au intrat in panica”, spunand ca “probabil se simt cu musca pe caciula” pentru ca altfel nu ar fi avut nicio emotie.

Legat de acuzatia liderilor PSD ca textul plangerii a fost redactat la Palatul Cotroceni, Orban a spus ca este „o minciuna gogonata” si ca demersul nu are nicio legatura cu presedintele.

“Este o minciuna gogonata. Incearca sa se victimizeze, incearca sa-l responsabilizeze in mod fals pe presedinte privitor la un demers care nu are nicio legatura cu presedintele. Este un demers pe care eu l-am facut. Este adevarat ca m-am consultat cu cativa apropiati care au cunostinte de Drept, dar sunt colegi si prieteni de-ai mei si intreg documentul a fost elaborat impreuna cu acesti specialisti care imi sunt apropiati si care ei sunt cei care de fapt mi-au deschis ochii, m-au facut si m-au incurajat sa intreprind acest demers”, a declarat presedintele PNL.

El a mai spus ca Liviu Dragnea „si-a iesit din minti, a pierdut legatura cu realitatea, a pierdut legatura cu bunul simt, a pierdut legatura cu principiile de baza ale democratiei”.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a depus joi o sesizare la Parchetul de pe langa Inalta Curtea de Casatie si Justitie (PICCJ) impotriva premierului Viorica Dancila, acuzand-o de uzurparea functiei, prezentarea cu rea-credinta de informatii presedintelui Romaniei, inalta tradare si divulgarea de informatii secrete de stat, in legatura cu Memorandumul adoptat de Guvern privind mutarea Ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim. Plangerea il vizeaza si pe liderul PSD, Liviu Dragnea, acuzat de divulgarea de informatii secrete de stat, dupa ce a facut publice informatiile referitoare la Memorandumul pe tema mutarii ambasadei.

Liderul PSD a calificat plangerea drept ”o tentativa de lovitura de stat”, ”o actiune violenta, nedemocratica, neconstitutionala a lui Iohannis si a celor care il sustin de a bloca un Guvern” si a afirmat ca orice persoana care sustine acest demers va fi complice la diferite infractiuni.

Plangerea liderului PNL a ajuns la DIICOT, vineri, dupa ce Parchetul instantei supreme si-a declinat competenta in acest caz, au declinat pentru News.ro reprezentanti ai DIICOT.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , ,


Comentarii: