Dragnea s-a chinuit sa faca disparute aceste informatii. Cum a inceput ascensiunea actualului lider al PSD: „S-a dus cu un somn mare de Dunare”

news

Un fost apropiat al lui Liviu Dragnea a povestit, in 2011, cum si-a inceput acesta ascensiunea in politica. Relatarea a fost publicata pe site inpolitics.ro, insa a fost stearsa intre timp.

Dezvaluirile au ramas insa pe internet intrucat au fost preluate atunci de o publicatie din Teleorman, turnucustiri.ro.

„Liviu a venit in Partidul Democrat ca simplu membru in filiala Turnu-Magurele in primavara lui ’96, cu doua-trei luni inainte de localele din iunie. Proaspat membru PD, a candidat la alegerile locale si a iesit consilier local la Turnu-Magurele. In toamna, dupa alegerile generale, cand s-a facut guvernul cu CDR, in urma negocierilor de la Bucuresti s-a decis ca Prefectura Teleorman sa fie data PD-ului. Aici un rol important l-a avut si Adriean Videanu, presedinte la Tineretul Democrat sau nu mai tin minte daca trecuse deja la seniori. Ne-am intalnit la Organizatia Judeteana Teleorman sa facem propunerile pentru postul de prefect. Si-au anuntat candidaturile trei colegi: Corin Lunganu, Florica Nedelcu si Liviu Nicolae Dragnea, oarecum surprinzator pentru ca era nou in partid si nu prea il stiam.

Au fost discutii pro si contra pana la miezul noptii, dupa care s-a trecut la vot secret. Pe locul unu a iesit Lunganu, pe doi Nedelcu si pe trei, la distanta mare – oarecum firesc – Liviu Dragnea. Surpriza a fost ca, a doua seara, Dragnea s-a dus la Bucuresti de mana cu unul dintre colegi, Stefan Georgescu, var al Mioarei Roman, si s-a dus cu un somn mare de Dunare, de vreun metru si ceva. Stiti cum se zice la noi aici in sud, ca am fost sub turci atata vreme, s-a dus cu peschesu’, a intrat la Petre Roman (-presedinte PD la acea vreme) prin budoar si s-a intors prefect. Noi l-am luat pe Videanu si am fost la o discutie cu Roman, ca n-am stiut cum sa reactionam, dar Petre ne-a zis ca i-a placut de el, ca e baiat tanar si ca o sa faca treaba“, a declarat pentru Inpolitics unul dintre cei care au asistat la sforile trase de Dragnea pentru a ajunge prefect .

„Intr-un fel ironic, peste cativa ani, Dragnea, din functia de prefect, l-a rasplatit pe Stefan Georgescu dandu-i in administrare cateva balti de peste de aici din judet, foarte profitabile“, mentioneaza turnucustiri.ro.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: