Dragnea se tine cu ghearele de putere. Reactie la proteste, PSD pregateste un miting „mult mai mare decat cel de data trecuta”

politica

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu, a declarat ca in interiorul partidului exista ideea organizarii unui nou miting in toamna, unul mai mare decat cel pe care l-au facut deja social-democratii.

„Exista in mijlocul partidului nostru o idee pe care eu o sustin, aceea de a mai face si noi un miting in aceasta toamna, mult mai mare decat cel de data trecuta, pentru ca asta este din ce in ce mai mult o cerere din teritoriu, cei care ne voteaza, ne simpatizeaza si sunt membri de partid ne cer acest lucru. Sa vada inca o data toata lumea forta pe care poporul roman care este la urne si vrea ceva si ne-a cerut ceva sa facem si noi facem exact ce ne-au cerut ei. Urmeaza ca la sfarsitul acestei luni sa discutam cu toti colegii nostri si sa vedem daca sunt de acord sa facem lucru asta”, a spus Stefanescu, duminica seara, la Romania TV, citat de Agerpres.

El a adaugat ca social-democratii sunt convinsi ca „toata aceasta mizerie petrecuta” la mitingul din Piata Victoriei va fi decontata de Klaus Iohannis si de liderii Opozitiei.

„In spatiul virtual, pe site-urile televiziunilor, comentariile sunt in proportie de 90% impotriva implicarii Opozitiei care trebuie sa isi asume aceste violente si domnul Barna de la USR si Tomac si, in mod special, domnul Ciolos care a incercat sa se urce cu bocancii pe aceste manifestari si pe aceste violente pentru a-si lansa si candidatura de acolo din piata. Asteptam noi toti cu maxim interes ca doamna prim-ministru, dupa ce primeste raportul SRI, sa faca cateva anunturi in spatiul public legate de acest raport si ce informari a primit. Intre timp, cei de la Ministerul de Interne isi fac datoria mai departe si, rand pe rand, sunt prinse toate aceste brute, dupa cum vedeti, unii au primit deja mandat din partea judecatorilor si vor avea o soarta grea din punct de vedere al legii. Vor fi prinsi si cei care au dat foc la magazinele de pe bulevard si la brazi. Sunt curios ce vor spune la ancheta vizavi de cine este in spatele lor”, a mai spus Codrin Stefanescu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: