Dragnea, sfidator si arogant la ICCJ – a ajuns cu o intarziere de mai bine de o ora in fata judecatorilor

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a venit luni la instanta suprema, el declarand ca spera ca cei cinci judecatori din complet sa ii dea dreptate si sa admita contestatia sa la executare in dosarul „Referendumul”, in care a fost condamnat definitiv, in aprilie 2016, la doi ani de inchisoare cu suspendare.

Liviu Dragnea a ajuns la sediul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) cu o ora dupa ce a inceput sedinta la Completul de cinci judecatori si s-a intalnit in curtea instantei supreme cu avocatul sau, cu care a ramas sa fumeze.

Intrebat daca spera sa scape de condamnarea din dosarul „Referendumul” dupa judecarea contestatiei, Dragra a spus: „Vedem dupa”, scrie News.ro.

Dragnea si avocatul sau au intrat apoi in sediul ICCJ, unde s-au intalnit cu fostul senator Dan Sova, cu care presedintele PSD a inceput sa discute in fata salii de judecata, in asteptarea dezbaterii contestatiei sale.

Completul de cinci judecatori al instantei supreme a inceput la ora 09.00 sedinta de judecata, la acel moment Liviu Dragnea nefiind prezent in sala, unde era doar avocatul acestuia.

Contestatia este judecata de Completul de cinci judecatori in urma unei decizii din 7 martie a Inaltei Curti de Casatie si Justitiei. Initial, dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Bucuresti, care a decis, in 15 februarie, trimiterea cauzei la instanta suprema.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, la termenul din martie, ca el si avocatii sai cred ca nu s-au respectat procedurile legale la redactarea motivarii deciziei definite din dosarul „Referendumul”. Dragnea preciza ca doua judecatoare nu au participat la redactarea deciziei din dosarul „Referendumul”, in conditiile in care acestea s-au pensionat, respectiv Livia Stanciu, fost presedinte al instantei supreme, la doua luni de la decizie, iar cealalta judecatoare, ulterior, dupa ce el a facut contestatia, cand foarte rapid a aparut si motivarea.

„Noi vrem sa vedem exact cand a fost conceputa, cand a fost redactata, in ce calculator a fost inregistrata, deci sunt niste cerinte legitime”, arata atunci Dragnea.

In dosarul „Referendumul”, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, in 22 aprilie 2016, la doi ani de inchisoare cu suspendare.

Potrivit rechizitoriului din dosarul „Referendumul”, Liviu Dragnea, la data faptelor secretar general al PSD, cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, pentru demiterea fostului presedinte Traian Basescu, „a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte partidul reprezentat de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale”.

Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, in care a implicat mai multe persoane asupra carora avea influenta in virtutea functiei pe care o detinea, avand ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

Completul de cinci judecatori care a dat decizia definitiva in dosarul „Referendumul” a redactat in februarie 2017 motivarea, aratand ca pedeapsa de doi ani de inchisoare cu suspendare aplicata lui Liviu Dragnea este de natura sa asigure scopul educativ si sa faciliteze reinsertia sociala a inculpatului.

Judecatorii au apreciat ca pedeapsa primita de Liviu Dragnea este suficienta „pentru a-l determina sa adopte o conduita corespunzatoare in cadrul campaniilor electorale viitoare”.

Din Completul de cinci judecatori a facut parte si Livia Stanciu, care la momentul condamnarii din dosarul “Referendumul” era presedintele instantei supreme.

Livia Stanciu nu a mai fost la momentul redactarii motivarii deciziei la instanta suprema, pentru ca s-a pensionat la jumatatea anului trecut, iar din iulie 2016 este judecator la Curtea Constitutionala.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: