Dragnea sugereaza ca l-a inspaimantat pe presedintele Iohannis. El a intrebat-o public pe Dancila: „V-a mai cerut presedintele demisia la acea intalnire?”

politica

Premierul Viorica Dancila a declarat miercuri ca presedintele Klaus Iohannis nu i-a solicitat demisia la intalnirea de marti de la Palatul Cotroceni, seful Executivului raspunzand astfel la o intrebare pe care i-a adresat-o Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, dupa o intalnire pe teme economice la care au participat cei doi demnitari, la Palatul Parlamentului.

„Nu, domnule presedinte, nu mi-a mai cerut demisia, dar mi s-a parut inoportuna chiar cererea demisiei de catre domnul presedinte si i-am spus acest lucru domnului presedinte. Nu, a fost o discutie din punct de vedere al presedintelui si din punct de vedere al prim-ministrului, un prim-ministru care are un program de guvernare in care avem si un capitol legat de politica externa, pe care l-a votat Parlamentul Romaniei si pe care Ministerul Afacerilor Externe si Guvernul trebuie sa-l puna in practica”, a precizat Dancila, citata de Agerpres.

Liviu Dragnea a intervenit cu intrebarea „V-a mai cerut demisia la acea intalnire?” dupa ce un jurnalist a chestionat-o pe Viorica Dancila despre discutia pe care premierul a avut-o cu presedintele Klaus Iohannis, in conditiile in care seful statului i-a cerut de doua ori demisia in ultimele zece zile.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: