Drapelul lui Avram Iancu a ajuns sa fie expus intr-un SUPERMARKET din Bucuresti

news

Drapelul lui Avram Iancu se afla expus zilele acestea in supermarketul Carrefour Baneasa din Bucuresti. Drapelul a fost cumparat de la familia lui Corneliu Vadim Tudor de catre omul de afaceri Adrian Thiess cu 105.000 euro.

Drapel de lupta al unei legiuni a lui Avram Iancu, pictat pe piele, este considerat o raritate absoluta, fiind datat jumatatea secolului al XIX-lea.

Thiess spunea, dupa ce a cumparat drapelul, ca il va expune in muzee.

„Este un bun important al romanilor si nu l-am cumparat eu pentru mine, ci impreuna cu mai multi prieteni de-ai mei. I-am informat despre aceasta idee, pentru ca pana la urma daca suntem buni romani, cum credem fiecare dintre noi si sunt convins ca toti suntem, trebuie sa facem si noi anumite gesturi la un anumit moment. Si le-am comunicat acest lucru, le-am trimis un mesaj.

Am o lista cu aproximativ 30 de persoane importante din Romania, oameni de afaceri, care au capacitatea de a face un gest mai deosebit. Asa ca decat sa cheltui o suma de bani importanta pe un lucru mai putin relevant, mai bine esti parte a ceva pentru istoria noastra. N-am luat o secunda in considerare sa cumpar acest bun si sa mi-l pun in casa (…).

Eram convins ca va fi cineva care va face acest lucru si ideea a fost ca daca suntem mai multi si putem face un gest sa alocam o suma pentru acest lucru, este ok. Urmeaza evident sa-l punem la dispozitia mai multor muzee, care sa-l expuna in toata Romania, sa-l vada toata lumea (…) Nu l-am cumparat eu pentru mine, a fost o chestiune la care probabil intr-un final vom fi 20 si ceva de persoane”, a spus Adrian Thiess in februarie 2016, dupa ce a cumparat drapelul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: