Vineri, in timpul manifestatiei din Piata Victoriei a sustinatorilor lui Calin Georgescu, a fost afisat si drapeul Rusiei. Drapelul avea marcat litera „Z”, simbolul invaziei din Ucraina.
In jur de 300 de sustinatori ai pro-rusului Georgescu au venit in Piata Victoriei pentru a cere reluarea turului doi. Avandu-l alaturi pe „stegarul dac”, probabil proaspat eliberat de la spital dupa ce s-a catarat de mai multe ori pe macarele, stalpi si cladiri inalte din Bucuresti, manifestantii au scandat „Nu vrem sa fim condusi de hoti!”, „Enache tradator!”, „Turul 2 inapoi” si „Georgescu presedinte”.
Printre bannerele si steagurile Romaniei a fost afisat si steagul Federatiei Ruse, marcat cu simbolul „Z”.

Foto: Loredana Diacu/Facebook
Inca o sustinatoare a Rusiei:
Bucharest, today. A demonstration in support of Calin Georgescu. pic.twitter.com/9BwUJIdMP5
— PaulC (@PaulConRO) February 21, 2025
„In urma incalcarii prevederilor legale in vigoare, jandarmii au intocmit un act de sesizare a organelor de urmarire penala, in conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al Romaniei (Portul sau folosirea fara drept de obiecte periculoase).
De asemenea, au fost aplicate sapte sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 10.000 de lei.
Dintre acestea, mentionam o sanctiune contraventionala, in valoare de 6.000 de lei, aplicata pentru impiedicarea fortelor de ordine de a-si indeplini obligatiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul politiei.
In continuare, se fac verificari pentru identificarea si sanctionarea altor persoane care au incalcat cadrul legal in vigoare”.
In urma cu o luna, George Simion a postat pe contul sau de Twitter, in contextul manifestatiilor de sustinere a lui Calin Georgescu, un drapel folosit in Ucraina de fortele cotropitoare ale Federatiei Ruse.
Imaginea cu acest drapel, in care apare chipul Sf. Gheorghe pe fundal rosu, a fost postata de George Simion pe contul sau de X pe 10 ianuarie.
„Mii de romani au completat petitii prin care cer sa se faca dreptate, sa fie reluat turul doi al prezidentialelor”, este textul in engleza care apare langa drapelul cu Sf. Gheorghe.
De asemenea, el a promovat mitingul de duminica din Capitala cu acest drapel.: „Duminica, toti romanii la mars pentru libertate”.
Insa acest drapel este folosit de trupele invadatoare ale Rusiei in Ucraina, conform numeroaselor imagini disponibile online.

Foto: Reddit Romania
Alte imagini cu drapelul promovat de Simion:

Acest drapel este considerat un simbol protector al soldatilor rusi si al natiunii ruse. Steagul evoca traditiile militare ale Imperiului Rus, unde simbolurile religioase erau frecvent utilizate pentru a incuraja soldatii si a inspira loialitate.
Drapelul este folosit acum in special in regiunile incluse in planurile expansioniste ale Moscovei, cum ar fi Donetk si Luhansk.
Drapelul este vazut de ucraineni si de comunitatea internationala ca o incercare de a impune simboluri imperiale rusesti si de a justifica agresiunea militara.
In contextul razboiului din Ucraina, acesta a devenit un instrument de propaganda, utilizat pentru a sustine moralul trupelor rusesti si pentru a incerca sa legitimeze actiunile militare.
Oficialii si propagandistii rusi, cu sustinerea Bisericii, afirma ca Rusia duce un „razboi sfant” impotriva ideologiei si valorilor occidentale.
Desi multi preoti ortodocsi se opun razboiului, majoritatea au pastrat tacerea pentru a-si proteja pozitiile – in timp ce altii au fost retrogradati, au parasit biserica sau au fugit complet din tara.