politica

Drula il buseste iar pe Grindeanu: „Asa se intampla cand te tii de politicareala in loc sa pui osul la treaba”. Ministrul PSD, la un pas sa rateze investitii majore in autostrazi

Presedintele interimar al USR, Catalin Drula, a declarat luni ca ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a inceput deja „sarabanda de scuze si intarzieri”, chiar si pe proiectele aproape finalizate.

„Ministrul anti-infrastructura a inceput deja sarabanda de scuze si intarzieri chiar si pe proiectele pe care i le-am lasat aproape gata inca din luna septembrie. Asa se intampla cand te tii de politicareala in loc sa pui osul la treaba. Sunt cateva investitii majore pe care cu greu le-ar putea rata domnul Grindeanu anul acesta. Dar cu PSD la butoane ne putem astepta la ce e mai rau”, a spus Drula, potrivit unui comunicat de presa.

Printre proiectele aproape finalizate, Drula aminteste Craiova – Pitesti: 40 km de drum expres intre Bals si Slatina, care acum 6 luni era finalizat in proportie de peste 90%, Podul de la Braila, Autostrada Sibiu – Pitesti (Lotul 1 Sibiu – Boita): calendarul de finalizare agreat cu constructorul prevedea anul 2022, Autostrada A0 Sud: sectorul dintre DN5 si DN6 trebuie si el finalizat anul acesta, intersectiile denivelate de pe Centura Bucuresti: Domnesti, Berceni, Oltenitei si variantele ocolitoare Timisoara, Satu Mare, Targu Jiu, Tecuci.

„Ar mai fi si alte proiecte, care cu niste efort ar putea fi terminate in 2022. Dar, ca sa nu suprasolicit PSD-ul, ma opresc aici. Sa nu finalizeze proiectele de mai sus inseamna fie rea vointa, fie pura incompetenta din partea domnului Grindeanu. La preluarea mandatului i-am spus ministrului PSD ca ii doresc sa faca absorbtie de 7 miliarde de lei pentru infrastructura rutiera. Cu fiecare zi ce trece pare ca ne indepartam de acel obiectiv”, a afirmat Drula.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Miscarea neasteptata la Moscova, Putin l-a inlocuit pe Soigu, ministrul Apararii. Noul ministru este un civil

Presedintele rus Vladimir Putin a propus duminica un nou ministru al Apararii, nominalizandu-l pentru aceasta…

9 ore ago

Germania isi extinde influenta, trimite doua nave de razboi in apele Asiei. „Comportamentul agresiv” al Chinei, principala cauza a misiunii

O fregata germana si o nava de aprovizionare de lupta au plecat saptamana aceasta din…

11 ore ago

Aventurile unui infractor deghizat in femeie in Capitala, cum a reusit sa pacaleasca si sa jefuiasca mai multi pensionari – Video

Politia a dat publicitatii detalii despre cum un individ de 52 de ani, din Ialomita,…

9 ore ago

Ciolacu sustine ca „din octombrie nu o sa mai avem vize cu SUA”. Se lauda ca tot el a bagat Romania in Schengen

Premierul PSD Marcel Ciolacu a sustinut, duminica seara, ca romanii nu vor mai avea nevoie…

8 ore ago