Drula il face KO pe Grindeanu pe propria pagina de FB: „Insistati sa semnalizati. 10 – 4 = 6. Operatiune simpla, pentru un matematician. Nu va mai plangeti neputinta si greaua mostenire”

politica

Catalin Drula, fostul ministru al Transporturilor, are o replica taioasa chiar pe pagina de Facebook a lui Sorin Grindeanu dupa ce PSD-istul l-a acuzat ca ar avea anumite interese in privinta contractului pentru autostrada Ploiesti-Brasov. Drula ii demonstreaza pas cu pas ca licitatia a fost lansata de Lucian Bode, care a venit la Transporturi dupe ce el a demisionat.

„Eu v-am creditat cu nesiguranta incepatorului, dar vad ca, in bun spirit pesedist, insistati sa semnalizati. Asadar pe puncte, legat de Ploiesti-Brasov:

1. Termenele din contract sunt clare: 30 luni revizuirea Studului de Fezabilitate, 6 luni Proiect pentru Autorizarea Lucrarilor de Construire (PAC), 6 luni Proiect Tehnic de Executie, 4 luni Asistenta Tehnica acordata Beneficiarului in perioada derularii licitatiei pentru executie lucrari. Nu eu le-am stabilit, ci cei care au lansat licitatia in mandatul anterior (cand ministru era dl. Bode).

2. Probabil nu prea stiti cum functioneaza achizitiile publice. Ofertele (de fapt o singura oferta) au fost depuse pe 9 noiembrie 2020 (in mandatul dlui. Bode). Contractele si termenele din procedurile de achizitie publica se stabilesc INAINTE de depunerea ofertelor si nu se pot modifica ulterior. Asta e legea. In plus, asta doar ca detaliu, ca sa nu va scape pixul, nu ministrul, ci conducatorul autoritatii contractante (adica directorul CNAIR) semneaza contractele de achizitie publica.

3. In decursul celor 10 luni de la semnarea contractului, eu nu am fost 8 luni ministru, ci 6 luni. Eu nu mai sunt de 4 luni ministru, iar daca contractul a fost semnat acum 10 luni, atunci 10 – 4 = 6. Operatiune simpla, pentru un matematician. In aceste prime 6 luni contractul a fost monitorizat atent si eu m-am implicat personal in asta. De altfel, pentru transparenta publica exista si un site https://ploiesti-brasov.ro (daca intrati acolo vedeti ca ultima intalnire la care am participat personal a fost in 31 august). In urmatoarele 4 luni (cele de interimat PNL + cele de cand sunteti ministru) contractul a fost neglijat.

Va dau si un pont, din informatiile mele consultantul e concentrat pe contractul autostrazii Oradea-Arad (derulat de CJ Bihor) unde dl. Bolojan ii tine din scurt si urmareste derularea acelui contract. Ceea ce ar trebui sa faceti si dvs. cu Ploiesti-Brasov in loc sa va plangeti neputinta si greaua mostenire”, a raspuns Drula la postarea lui Grindeanu.

Reactia lui Drula a primi peste o mie de like-uri in doar 15 minute, in timp ce postarea lui Grindeanu avea doar cateva sute.

Grindeanu il acuzase pe Catalin Drula ca „se face ca nu stie” cum a semnat contractul pentru autostrada Ploiesti-Brasov. Grindeanu a mai sugerat ca Drula ar avea anumite interese, desi Lucian Bode a semnat contractul.

„Domnul Drula stie, doar se face ca nu stie si aude selectiv. Acesta este probabil motivul pentru care a semnat un contract pentru completarea SF Ploiesti- Brasov in care: pe o pagina scrie negru pe alb 30 de luni pentru etapa I si 46 de luni pentru etapa a II (cu startul logic dupa finalizarea primei etape!); iar pe alta pagina scrie ca sunt 46 de luni care includ etapa I + etapa a II-a!

– Vorbim de un contract din care fiecare intelege ce vrea si despre care Catalin Drula se lauda ca l-a urmarit cu atentie in perioada in care a fost ministru. L-a urmarit atat de atent incat nici el nu mai stie ce scrie in el! Sau stie prea bine?!

– Domnul Drula incearca sa mute atentia opiniei publice, spunand ca licitatia a fost lansata pe vremea ministrului Lucian Bode si trece cu nonsalanta peste faptul ca de fapt el, Catalin Drula, a semnat un contract vag si interpretabil.

-Ce nu mai spune fostul ministru este ca pe parcursul celor 10 luni care au trecut de la semnarea contractului: in 8 luni a fost titular al acestei institutii!

Domnul Drula se face ca nu intelege nici ce aude.

Dovada…reactia sa la cei peste 80 de km de drum de mare viteza care au termen contractual de finalizare anul acesta: adica 2022.
Si fara sa ma antepronunt, am spus simplu- peste 80 de km:

1. Sectorul de autostrada Chiribis – Biharia, in lungime de 28,55 km
2. Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitesti, cuprins intre Craiova si Robanesti, de 17,7 km
3. Tronsonul 2 al Drumului de mare viteza al Drumului Expres Craiova-Pitesti, cuprins intre Robanesti si Valea Mare, de 39,85 km.

Nu vreau sa reamintesc de promisiunile domnului Drula care vorbea de deschiderea circulatiei pe 100 km de autostrada in 2021: a lasat ZERO km deschisi + 24 de km de autostrada (pe Sebes-Turda lotul 2)- cu lucrari blocate.

Drula, kilometrii de autostrada nu au nume! Si am promis deja ca nu tai panglici!”, a scris Grindeanu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: