Drula nu se lasa: „Iohannis devine groparul justitiei din Romania”. Coalitia PSD-PNL-UDMR a votat noua „super Sectie Speciala” care garanteaza imunitatea totala a judecatorilor CCR

politica

Deputatii au aprobat, luni, proiectul de lege privind desfiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie, cu 205 voturi „pentru”, 90 „impotriva” si o abtinere. Proiectul a fost dur criticat de USR.

Proiectul de lege, initiat de Ministerul Justitiei, prevede ca SIIJ se desfiinteaza, iar competentele sale vor fi preluate de Parchetele obisnuite, cauzele urmand sa fie instrumentate de procurori anume desemnati.

„Cauzele aflate in curs de solutionare la nivelul acestei sectii se vor transmite pe cale administrativa, in termen de 60 de zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetelor competente, care vor continua solutionarea acestora, urmand ca cele solutionate, aflate in arhiva sectiei, sa se transmita in termen de 180 de zile lucratoare de la data de intrare in vigoare a legii”, prevede proiectul.

Proiectul de lege mentioneaza ca posturile aflate in schema de functii si de personal a sectiei speciale la data intrarii in vigoare a legii raman in schema Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si vor fi preluate de Sectia de urmarire penala si criminalistica.

Conform actului normativ, urmarirea penala se efectueaza de procurori anume desemnati de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioada de patru ani, potrivit procedurii prevazute, denumiti „procurori anume desemnati”.

„De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, sunt de competenta Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si infractiunile savarsite de judecatorii si procurorii, membri ai CSM, de judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si de procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la Curtile de Apel si Curtea Militara de Apel, precum si procurorii de la Parchetele de pe langa aceste instante si de judecatorii Curtii Constitutionale si magistratii asistenti din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Curtii Constitutionale”, mai spune initiativa legislativa.

Dupa ce a primit votul in Camera Deputatilor, proiectul merge la Senat, care este Camera decizionala.

Catalin Drula: PSD, PNL si UDMR arunca justitia in era Dragnea

Presedintele USR, Catalin Drula, a criticat dur proiectul de lege votat de coalitia PSD-PNL-UDMR.

„Ce s-a intamplat astazi, in Camera Deputatilor, este un atac frontal la Justitia din Romania. Partidele toxice din Parlamentul Romaniei au fortat un vot in Camera Deputatilor prin care mimeaza desfiintarea SIIJ.

In realitate, PSD, PNL si UDMR au votat o reinfiintare pe steroizi a acestei Sectii Speciale.

Mesajul acestor partide este clar: DNA a deranjat clasa politica, deci DNA trebuie trasa pe linie moarta. Asa ca DNA pierde din atributii si, in acelasi timp, se creeaza o noua bata cu care politicienii sa controleze magistratii incomozi.

Nu au avut rabdare sa astepte opinia Comisiei de la Venetia. Pentru ca acesti politicieni stiu foarte bine ca ceea ce au votat este contrar principiilor europene.

DNA nu va mai putea ancheta procurori si judecatori pentru fapte de coruptie. Si nici pe judecatorii Curtii Constitutionale si pe magistratii-asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie si de la Curtea Constitutionala.

Iar procurorii din noua ‘super-sectie speciala’ vor fi numiti de plenul CSM, nu de Sectia de Procurori.

Este evidenta incercarea de ‘alba-neagra’ politica, adica prezentarea drept desfiintare, a ceea ce este, evident, o sporire a subjugarii politice a magistratilor. PSD, PNL si UDMR isi imagineaza ca romanii vor inghiti fraiereala.

Cu USR la guvernare si cu un ministru responsabil, ma refer la colegul meu Stelian Ion care a propus desfiintarea REALA a SIIJ, jocul nu le-a mers.

Acum, probabil, Klaus Iohannis este fericit. Planul care a inceput cu demiterea Laurei Codruta Kovesi de la sefia DNA se apropie de final. Iohannis devine groparul justitiei din Romania.

Desi Camera Deputatilor nu este camera decizionala – si proiectul merge mai departe la Senat – intentia partidelor toxice este evidenta. USR va vota impotriva, asa cum a facut-o si azi, si va continua lupta impotriva acestui proiect”, a transmis Drula.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: