Drula pune punctul pe i: „PSD apara mafioti, ca de 30 de ani incoace”. Ciolacu nu il demite pe Arsene dupa prabusirea podului din Neamt

politica

Catalin Drula, primari USR, pret, santaj, Marcel Ciolacu, nicio limita

Presedintele USR, Catalin Drula, a anuntat miercuri ca „PSD apara mafioti” dupa ce Marcel Ciolacu nu a avut curaj sa il demita pe Ionel Arsene din fruntea PSD Neamt dupa prabusirea podului de peste Siret.

„Ciolacu: ‘Cred ca Ionel Arsene are maturitatea politica sa se autosuspende din functia de presedinte al PSD Neamt’

Traducere: PSD apara mafioti, ca de 30 de ani incoace.

Curaj, Marcel, fa-te ca esti sef de partid, nu protectorul lui Ionel si Ginel!”, a transmis Drula, marti seara.

Citeste si: Seful PSD sugereaza ca Drula este vinovat de prabusirea podului din Neamt: „Am inteles ca Ministerul Transporturilor avea obligativitatea de a verifica podurile din 6 in 6 luni”

Suspendarea lui Ionel Arsene din functia de presedinte al PSD Neamt, doar pe perioada anchetei referitoare la prabusirea podului de la Lutca, ar detensiona situatia, a afirmat, marti, liderul PSD, Marcel Ciolacu, presedintele Camerei Deputatilor. „Am inteles ca la nivelul Ministerului Transporturilor exista obligativitatea de a fi controlate aceste poduri, care sunt in subordinea Ministerului Transporturilor, din 6 in 6 luni sa fi verificate”, a declarat Ciolacu, facand astfel aluzie la fostul ministru al Transporturilor, Catalin Drula. „Stau sa ma intreb cine este cu adevarat responsabil”, a mai insinuat Ciolacu.

„Nu stiu cui sa-i cer mai repede explicati: constructorului, presedintelui Consiliului Judetean, ISC-ului, Ministerului Dezvoltarii. Parerea mea este ca ancheta trebuie sa se desfasoare rapid. Am inteles ca exista o solicitare – am vorbit cu domnul Sorin Grindeanu – si la nivelul CNAIR-ului de a se face o expertiza rapida. Am vazut implicarea prim-ministrului, care a si propus acolo un proiect al Armatei, ca cetatenii sa nu aiba de suferit”, a declarat Ciolacu la Parlament, citat de Agerpres.

Marcel Ciolacu a adaugat ca, din punct de vedere politic, „nu se stie cine are implicarea cea mai mare”.

„Din punct de vedere politic, am vorbit cu domnul Arsene, nu stiu cine are implicarea mai multa cu adevarat. Consiliul Judetean este beneficiar, dar nu cel care urmareste fazele nici de proiectare, nici de expertiza. Si eu cred ca domnul Arsene are maturitatea politica – eu stiu ca este un bun coleg – si in perioada anchetei cred ca o suspendare a dansului din functia de presedinte a PSD-ului de la Neamt ar detensiona acest moment, pana cand vin rezultatele anchetei.

(…) Am avut discuti, deoarece este colegul meu si este normal sa avem aceste discutii. Ca si toti romanii, sunt ingrijorat de ce se intampla. Am inteles ca la nivelul Ministerului Transporturilor exista obligativitatea de a fi controlate aceste poduri, care sunt in subordinea Ministerului Transporturilor, din 6 in 6 luni sa fi verificate – informatie pe care mi-a dat-o domnul ministru al Transporturilor. Trebuie sa vedem ce este executat la Dezvoltare”, a explicat liderul PSD.

El a sustinut ca trebuie verificat daca proiectul este cel corect.

„Stim cu totii ca astfel de lucrari sunt urmarite la fiecare faza de catre Inspectoratul de Stat in Constructii si vreau sa stiu cap-coada ce s-a intamplat la acest pod si astept o decizie si o ancheta cat mai rapida. (…) Poti sa fii si presedintele CJ si cred ca presedintele Romaniei – nu poti decide sa deschizi un pod dupa bunul plac al tau. A existat o decizie, undeva, de s-a dat in trafic acest pod. Nici eu, nici prim-ministrul, nici presedintele Senatului, nici presedintele Iohannis, nici presedintele CJ nu putem decide sa dam drumul la un pod. Haideti sa vedem cine a luat aceasta decizie”, a mai afirmat Ciolacu.

Un pod peste raul Siret, care face legatura intre localitatile Sagna si Lutca din judetul Neamt, s-a prabusit recent, in timp ce pe el treceau un autocamion cu nisip si o autoutilitara.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: