Drula s-a intalnit cu Macron la Bruxelles: „Grupul european Renew numara 8 sefi de state sau guverne, peste 100 de ministri in 13 coalitii de guvernare, presedintele Consiliului European si 6 comisari europeni”

politica

Liderul USR, Catalin Drula, s-a intalnit joi la Bruxelles cu presedintele Frantei, Emmanuel Macron, si cu liderii celorlalte partide care fac parte din Renew. „Acolo unde nu sunt la guvernare, partidele din grupul Renew, cum este si USR, sunt cea mai importanta forta de opozitie pe plan national”, arata Drula.

„La reuniunea liderilor Renew, ce a avut loc azi, la Bruxelles, am discutat cu mai multi sefi de state si guverne despre provocarile cu care se confrunta Europa in 2022 si pe termen mediu.

Atat USR, cat si grupul liderilor Renew in ansamblu, sustin acordarea statutului de tara candidat la aderarea la UE pentru R. Moldova si Ucraina. Acord exista, de asemenea, si pentru accelerarea perspectivei europene pentru Balcanii de Vest.

In contextul geopolitic actual, UE trebuie sa accelereze reforme si investitii in domeniile aparare, independenta energetica si sa puna accent sporit pe valorile europene fundamentale precum statul de drept, democratia si libertatile fundamentale.

Grupul european Renew numara 8 sefi de state sau guverne, peste 100 de ministri in 13 coalitii de guvernare, presedintele Consiliului European si 6 comisari europeni.

Acolo unde nu sunt la guvernare, partidele din grupul Renew, cum este si USR, sunt cea mai importanta forta de opozitie pe plan national”, a transmis Drula pe Facebook.

USR a criticat dur joi compensarea de 0,5 lei/litru la benzina stabilita de Guvern, afirmand ca este o „pseudo-solutie care nu ajuta pe nimeni”.

„In loc sa adopte propunerea USR de reducere a TVA de la 19% la 5%, Guvernul PSD-PNL a decis sa vina cu cea mai proasta solutie: compensarea cu 50 de bani pe litru la carburanti. Din nou, prea putin si prea tarziu. Propunerea USR de scadere a TVA-ului de la 19% la 5% ar fi redus pretul la pompa cu peste 1 leu pentru motorina si benzina”, reiese dintr-un comunicat USR.

Uniunea adauga ca masura Guvernului Ciuca „este gandita doar pentru trei luni”, desi „preturile cresc constant de la luna la luna”. Astfel, doar in ultima luna, pretul mediu al unui litru de benzina a crescut cu 6,1%, ceea ce inseamna ca un plin de benzina costa cu 25 de lei mai mult fata de luna trecuta, precizeaza USR.

Uniunea Salvati Romania acuza PSD de „ipocrizie”, deoarece „desi afirma clar ca premierul a luat o decizie gresita, nu misca un deget” pentru a indrepta situatia.

„Este socanta incapatanarea PSD-PNL de a lua masuri proaste pentru a raspunde unor probleme reale. Practic, statul va da doar jumatate din cat a incasat suplimentar din TVA-ul la carburanti de la inceputul anului, prin mecanisme complicate. In acelasi timp, vorbim de o suma fixa: 0,5 lei/litru. Daca pretul creste in continuare, aceasta reducere se diminueaza ca pondere in pretul final si oamenii vor simti din ce in ce mai putin in buzunare reducerea aceasta”, a declarat deputata Cristina Pruna.

USR mentioneaza insa ca reducerea TVA, masura pe care o sustine, s-ar aplica procentual, chiar daca pretul va mai creste in viitor.

„Spre exemplu, daca la pretul de 9,18 lei/litrul de motorina reducerea de TVA duce la o economie de 1,08 lei/litru, la un pret de 10 lei/litrul de motorina, reducerea ar fi de 1,18 lei/litru. Pe cand, o compensare fixa de 50 de bani nu tine cont de evolutia viitoare a preturilor”, reiese din comunicat.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: