Duminica noapte, nivel record al poluarii in Bucuresti. Limitele maxime au fost depasite cu 1.000%

news

Doua platforme independente de masurare a poluarii din Bucuresti, airly.eu si aerlive.ro, anunta ca duminica noapte s-a inregistrat un nivel record al poluarii.

In cursul noptii de duminica spre luni s-au inregistrat depasiri chiar si cu 900-1.000% peste limitele maxim admise la poluarea cu PM2,5 (particule in suspensie cu diametrul mai mic de 2,5 microni – de la arderi, de exemplu) si de aproape 800% la poluarea cu PM10 (particule in suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni – de la praf sau polen), informeaza Digi24.

Luni dimineata, la ora 8:00, la statia de langa Lacul Morii, erau raportate depasiri de 754% peste limita maxim admisa pentru PM2,5 – adica de 189 de micrograme pe metrul cub – fata de limita de 25 µg/m³ admisa de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

La PM10, senzorii inregistrau depasiri de 476% peste limita maxim admisa – adica 238 de micrograme pe metrul cub – fata de limita de 50 µg/m³.

Zeci de bucuresteni au semnalat postului Digi24 ca in capitala se simte un puternic miros de fum, in mai multe zone, semn ca poluarea provine de la arderi, fie de la gropile de gunoi, fie unele foarte puternice din jurul orasului.

Din luna noiembrie a anului trecut, in Bucuresti au fost in mod frecvent depasiri foarte mari ale niveului de poluare noaptea si in weekend, cand traficul este mai scazut.

In cazul gazelor, depasirile peste limitele admise erau, in comparatie cu particulele in suspensie, mai mici. Monoxidul de carbon (CO), dioxidul de azot (‎NO2), ozonul (O3), dioxidul de sulf (SO2), hidrocarburile si plumbul depaseau intre 5 si 28% nivelul maxim de poluare.

Si platforma independenta pentru masurarea calitatii aerului din Bucuresti aerlive.ro a raportat depasiri periculoase pentru sanatatea oamenilor. Statiile fac masuratori la intervale fixe, de 15 minute, iar pe baza acestor masuratori se stabilesc medii orare si se calculeaza Indicele de Calitate a Aerului.

Particulele in suspensie reprezinta un amestec complex de particule foarte mici si picaturi de lichid. Ele reprezinta un grup complex de poluanti care variaza in functie de dimensiune, forma, compozitie si origine. Particulele produse de traficul rutier includ emisiile de carbon provenite de la motoare, bucati mici de metal si cauciuc din uzura si franarea motorului, precum si praful de pe suprafetele rutiere. Altele includ reziduuri din constructii si industrie, precum si polen si particule de sol, arata aerlive.ro.

Particulele mai mari sunt, in general, filtrate in nas si gat si nu provoaca probleme. Particulele mai mici de aproximativ 10 micrometri, denumite PM10 si particule mai mici decat cele de 2,5 microni (PM2,5), se pot infiltra in caile respiratorii si adanc in plamani si sa provoace probleme de sanatate.

Copiii sub 15 ani inhaleaza mai mult aer, si in consecinta mai multi poluanti. Ei respira mai repede decat adultii si tind sa respire mai mult pe gura, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt in mod special vulnerabili, deoarece plamanii lor nu sunt dezvoltati, iar tesutul pulmonar care se dezvolta in copilarie este mai sensibil, mai arata sursa citata.

Particulele de materie 2,5 – sau PM2,5 – reprezinta un tip de poluare provenit de la arderi sau cu particule al caror diametru este mai mic de 2,5 microni (0,0025 mm). PM10 reprezinta particulele al caror diametru este sub 10 microni si provine de la praf, polen sau mucegai. Spre comparatie, un fir de par are un diametru de 50-70 de microni, iar un granute de nisip are 90 microni.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: