Categories: externe

Dunarea a iesit din matca la Budapesta

Dunarea a iesit din matca, joi, la Budapesta, apa ajungand la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, deoarece ploile abundente si zapada urmate de vremea blanda au declansat inundatii neobisnuit de devreme de iarna, potrivit Reuters.

Directia Generala pentru Gospodarirea Apelor din Ungaria a declarat ca Dunarea a crescut cu 6,93 metri, sub cei 8,91 metri inregistrati in 2013, cand in Europa Centrala au avut loc inundatiile extreme dupa ploile abundente de la sfarsitul lunii mai.

Desi inundatiile Dunarii din acest an nu au provocat pagube majore la Budapesta, expertii au avertizat ca schimbarile climatice ar putea face inundatiile timpurii mai frecvente.

„Daca ne uitam la imaginea de ansamblu, putem vedea ca precipitatiile de iarna sunt in crestere si, odata cu cresterea temperaturilor, vom vedea mai putine zapada, plus ca se poate topi mai devreme. Astfel putem presupune ca, in viitor, inundatiile cauzate de topirea zapezii care avea loc primavara ar putea avea loc mai devreme, eventual in lunile de iarna”, a spus cercetatoarea Anna Kis, care lucreaza pentru proiectul climatic „1,5 grade”.

Directia a spus ca ultima data cand nivelul Dunarii a depasit 6 metri intr-o luna de decembrie a fost in 1987, dar atunci nu a inundat terasamentul. De data aceasta insa afluentii Dunarii au adus o cantitate mare de precipitatii si zapada s-a topit din cauza vremii blande, dar umede, asa ca viitura a venit mai devreme.

Oamenii din Budapesta s-au plimbat pe malul fluviului bucurandu-se de vederea rara a valurilor stropind digul de sub cladirea parlamentului.

„Imi amintesc de inundatii mari, dar nu in decembrie. In decembrie, Dunarea ingheta. Imi amintesc de vremurile cand gheata din zona Podului cu Lanturi trebuia sa fie sparta cu explozii”, a spus un localnic.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Recent Posts

Rudy Giuliani si alti apropiati ai lui Donald Trump, judecati in Arizona pentru tentativa de rasturnare a rezultatelor alegerilor prezidentiale din 2020

Fostul consilier al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a comparut marti pentru prima data in…

8 minute ago

Georgia sugereaza ca ar putea anula legea „agentilor straini” in schimbul unui pachet de sprijin economic si de securitate de la Washington

Legea „agentilor straini” care a scos sute de mii de oameni pe strazile din Tbilisi,…

12 ore ago

Micile state insulare saluta decizia Tribunalului International pentru Dreptul Marii: Gazele cu efect de sera constituie poluare marina

Tribunalul International pentru Dreptul Marii a decis, marti, ca gazele cu efect de sera constituie…

12 ore ago

Spania isi recheama permanent ambasadorul din Argentina. Presedintele sud-american Milei reactioneaza: „Tampeniile unui socialist arogant”

Spania a anuntat ca isi retrage definitiv ambasadorul din Argentina ca urmare a disputei diplomatice…

12 ore ago

Israelul da inapoi in privinta confiscarii echipamentul de transmisiune live ale Associated Press

Autoritatile israeliene au confiscat marti o camera si echipamentul de transmisiune video ale Associated Press,…

12 ore ago