România nu a renunțat însă la dreptul de veto, iar regulile europene nu au fost modificate. Documentul semnat de cele 11 state nu este obligatoriu juridic, iar o eventuală schimbare ar trebui aprobată în unanimitate de liderii celor 27 de state membre.
„România, fără niciun proiect de țară, fără nicio viziune în spatele acestei decizii, spune: «Noi vrem să cedăm dreptul de veto»”, a afirmat Dan Dungaciu.
România, Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, Spania și Suedia au transmis un document informal Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas.
Cele 11 state solicită limitarea veto-urilor pe care le consideră „obstrucționiste” și analizarea posibilităților existente în tratatele europene pentru ca unele decizii de politică externă să fie adoptate prin majoritate calificată.
Documentul nu cere eliminarea imediată și integrală a unanimității. Semnatarii afirmă că obținerea consensului trebuie să rămână obiectivul principal, dar propun cinci principii pentru evitarea blocajelor: utilizarea mai frecventă a abținerii constructive, evitarea condiționării unei decizii externe de probleme fără legătură cu aceasta, respectarea cooperării loiale între state, analizarea trecerii la majoritate calificată și motivarea detaliată a opoziției bazate pe interese naționale vitale.
Prin urmare, afirmația că România a renunțat deja la veto este inexactă. Bucureștiul și-a exprimat disponibilitatea de a negocia limitarea utilizării sale în anumite situații.
Tratatul privind Uniunea Europeană permite folosirea unei „clauze pasarelă”, prin care anumite decizii de politică externă ar putea trece de la unanimitate la majoritate calificată.
Activarea acestei clauze trebuie însă aprobată în unanimitate de Consiliul European. România își păstrează astfel dreptul de a se opune chiar deciziei prin care ar urma să fie restrânsă folosirea veto-ului.
Modificarea ar putea fi aplicată gradual, pentru categorii precise de decizii, nu automat întregii politici externe europene. Tratatul exclude de la acest mecanism deciziile care au implicații militare sau în domeniul apărării.
În cazul majorității calificate, o decizie are nevoie, de regulă, de votul a cel puțin 55% dintre statele membre, reprezentând minimum 65% din populația Uniunii. România nu ar mai putea bloca singură o hotărâre, dar ar putea încerca să formeze o minoritate de blocaj împreună cu alte state.
Susținătorii unanimității consideră că aceasta protejează în special statele mici și mijlocii în raport cu marile puteri europene. Susținătorii majorității calificate afirmă că veto-ul permite unui singur guvern să blocheze o decizie sprijinită de celelalte 26 de state.
Afirmația lui Dan Dungaciu că România renunță la veto „în Consiliul European” este imprecisă instituțional.
Majoritatea deciziilor din politica externă și de securitate comună sunt adoptate de Consiliul Uniunii Europene, în formatul miniștrilor de Externe. Consiliul European, format din șefii de stat sau de guvern, stabilește orientările politice generale și ar trebui să aprobe în unanimitate activarea mecanismului pentru extinderea majorității calificate.
România nu a anunțat că renunță la unanimitate în toate domeniile în care aceasta este prevăzută de tratate.
Dungaciu susține că ideea renunțării la veto a apărut în România în 2022, după ce Austria a blocat intrarea țării în spațiul Schengen, și că subiectul a fost folosit pentru acoperirea unui eșec al politicii externe.
Austria a blocat într-adevăr aderarea României la Schengen la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie 2022.
Grupul statelor care promovează folosirea mai extinsă a majorității calificate în politica externă a fost lansat însă în mai 2023. România nu s-a aflat printre cei nouă membri fondatori, dar a aderat ulterior și figura printre membrii grupului în documentele Consiliului UE din iulie 2025.
Nu există dovezi publice că aderarea României la această inițiativă a avut drept scop acoperirea eșecului din dosarul Schengen. În plus, cele două situații aparțin unor domenii juridice diferite: veto-ul Austriei privind Schengen a fost exprimat în Consiliul Justiție și Afaceri Interne, în timp ce actuala inițiativă privește politica externă și de securitate comună.
Reforma discutată acum nu s-ar fi aplicat automat votului privind aderarea României la Schengen.
Afirmația lui Dungaciu potrivit căreia nimeni nu a explicat avantajele României este prea categorică. Documentul celor 11 state prezintă drept obiectiv creșterea vitezei și eficienței deciziilor europene, într-un context marcat de războiul din Ucraina, instabilitate și competiție geopolitică.
„România, fără niciun proiect de ţară, fără nicio viziune în spatele acestei decizii, spune: ‘Noi vrem să cedăm dreptul de veto’, afirmă Dan Dungaciu.
„A avea drept de veto nu înseamnă să te opui oricărui proiect. Înseamnă să te poţi opune şi să poţi negocia. Pentru că, neavând instrumente, trebuie să-ţi menţii instrumentele de negociere”, spune prim-vicepreşedintele AUR.
„A trecut Schengenul, n-am intrat în Schengen. Au venit alte grupări care au construit acest proiect şi ne-au băgat şi pe noi în proiectul ăsta de renunţare la dreptul de veto. A continuat, a intrat în sistem, s-a perpetuat în sistem, fără ca nimeni să explice care sunt avantajele României pentru asta”, afirmă Dungaciu.
„România renunţă la dreptul de veto în Consiliul European. Altfel spus, România renunţă la un instrument al suveranităţii, singurul sau printre puţinele pe care îl mai are”, mai spune Dan Dungaciu, conform unui comunicat AUR.