Dupa 1.000 de ani, finlandeza a fost inlocuita de ARABA ca a doua limba vorbita in Suedia

externe

Dupa cateva sute de ani in care finlandeza a fost a doua limba vorbita in Suedia, lucrurile s-au schimbat. Araba se afla acum pe locul secund.

Anuntul a fost facut de Mikael Parkvall, lingvist la universitatea din Stockholm. Daca in 2012 erau 200.000 de oameni in Suedia care vorbeau finlandeza si 155.000 care vorbeau araba, acum arabii sunt mai numerosi.

Parkvall a declarat ca influxul de refugiati si migranti din Orientul Mijlociu a schimbat balanta in favoarea arabilor. Numai anul trecut au intrat in Suedia peste 163.000 de refugiati.

Suedia nu este singura tara in care araba este a doua limba vorbita, se mai arata in studiul lingvistului, citat de Washington Post. O situatie similara se inregistreaza si in Danemarca, in timp ce in Franta si Olanda se afla pe locul trei.

„De cand exista Suedia, finlandeza a fost a doua limba vorbita. Este o schimbare istorica. Finlandeza era prezenta in aceste proportii de cel putin 1.000 de ani”, a mai precizat Parkvall.

Impactul limbii arabe nu a fost neglijat. Postul public de radio din Suedia a anuntat ca va difuza o emisiune in limba araba sustinuta de un comedian din Siria, care a ajuns in tara anul trecut.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: