Dupa o pauza de aproape 7 ani, in Arabia Saudita se reia constructia celui mai inalt zgarie-nori din lume

Dupa o pauza de aproape 7 ani in Arabia Saudita se reia constructia celui mai inalt zgarie-nori din lume
Constructia Turnului Jeddah din Arabia Saudita, inalt de un kilometru, care va deveni cel mai inalt zgarie-nori din lume atunci cand va fi terminat, a fost reluata la aproape sapte ani dupa ce lucrarile au fost oprite pe fondul unei epurari anticoruptie la nivelul intregului regat, potrivit CNN.

In cadrul unei ceremonii din aceasta saptamana, consortiul de dezvoltare din spatele proiectului, Jeddah Economic Company (JEC), a anuntat ca turnul urmeaza sa fie finalizat in 2028.

In 2017, o treime din cladirea inalta de 1.000 de metri era finalizata. Mai multe figuri cheie – inclusiv presedintii contractorului principal si ai unui conglomerat care a cofinantat proiectul – au fost retinute in cadrul campaniei anticoruptie lansata de Printul Mostenitor Mohammed, in care sute de persoane au fost interogate in legatura cu acuzatii de coruptie.

Lucrarile s-au oprit la inceputul lui 2018 si urmau sa fie reluate, insa au fost din nou intarziate de pendemia de Covid-19.

La ceremonia de saptamana aceasta a participat unul dintre oficialii retinuti anterior, printul saudit Alwaleed bin Talal, care este presedintele Kingdom Holding Company, unul dintre principalii sustinatori ai proiectului. Alwaleed, varul printului mostenitor, a fost eliberat la aproape trei luni de la arestarea sa, desi nu se stie de ce si in ce circumstante a fost eliberat.

In urma ceremoniei de ieri, Alwaleed a postat pe X un videoclip care arata o redare digitala a turnului stralucitor cu legenda: „Ne-am intors”.

Un alt personaj cheie implicat in actiunea anticoruptie a fost Bakr bin Laden, presedintele principalului contractor, Saudi Binladen Group. Mogulul constructiilor, care este fratele vitreg al lui Osama bin Laden, a fost eliberat in 2021, la trei ani dupa arestarea sa. Firma familiei sale, care detine si o participatie in proiectul Jeddah Tower, a fost reangajata pentru a finaliza lucrarile de constructie.

Potrivit unui anunt publicat prin bursa saudita, noul contract al Saudi Binladen Group este in valoare de 7,2 miliarde de riali (1,9 miliarde de dolari), din care aproximativ 1,1 miliarde de riali (290 de milioane de dolari) au fost deja platiti pentru lucrarile finalizate. In prezent, 63 din cele 157 de etaje ale turnului au fost construite.

In timp ce ceremonia a marcat anuntul oficial privind reluarea constructiei, imaginile din satelit furnizate Newsweek de firma americana Maxar Technologies in urma cu doua luni sugerau ca au avut loc deja lucrari pe santier. In septembrie 2023, revista MEED din Dubai a raportat ca JEC a invitat contractori sa liciteze pentru proiect, desi dezvoltatorul a refuzat sa confirme planurile la momentul respectiv.

Cunoscuta anterior sub numele de Kingdom Tower, cladirea a fost inceputa in 2013 si initial urma sa fie finalizata pana in 2020. Va fi cu mai mult de 500 de metri peste Burj Khalifa din Dubai, in prezent cea mai inalta cladire din lume.

Aflata in capitala comerciala a Arabiei Saudite, Jeddah, cu vedere la Marea Rosie, cladirea urmeaza sa gazduiasca birouri, spatii comerciale si rezidentiale. Planurile originale, prezentate pentru prima data in 2011, includeau un hotel, un centru comercial si cea mai inalta punte de observatie din lume.

Turnul a fost proiectat de arhitectul american Adrian Smith, care a folosit amprenta „cu trei petale” a cladirii si forma aerodinamica pentru a depasi provocarile tehnice uriase ale constructiei la astfel de inaltimi. Cabinetul arhitectului din Chicago, Adrian Smith + Gordon Gill, a spus ca forma turnului „evoca un manunchi de frunze care se ridica din pamant”.
Planurile includ, de asemenea, 59 de lifturi diferite, in ceea ce firma a numit „unul dintre cele mai sofisticate sisteme de lifturi din lume”.

Turnul Jeddah va fi bijuteria coroanei unui proiect mai mare, de 57 de milioane de metri patrati si de 20 de miliarde de dolari, numit Jeddah Economic City.

Comentarii

Citește mai departe

Președintele AUR, George Simion, a declarat luni că formațiunea sa cere conducerea Senatului ca primă condiție pentru o eventuală colaborare cu PSD, în contextul în care Sorin Grindeanu a anunțat că social-democrații se află în opoziție și nu mai susțin automat proiectele Guvernului condus de Ilie Bolojan. „Ar fi normal pentru al doilea partid, dacă […]
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, căutat la nivel internațional în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile italiene, a fost prins de polițiști în București. Acesta a atras atenția oamenilor legii după ce și-a mărit viteza de deplasare în momentul în care a observat un echipaj de poliție. În urma […]
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat luni că premierul Ilie Bolojan nu își poate da demisia la solicitarea PSD, susținând că social-democrații sunt responsabili pentru întârzierea reformelor din PNRR și că ar fi dispuși să pună în pericol 4,5 miliarde de euro pentru a-l îndepărta pe șeful Guvernului. „Premierul Ilie Bolojan, care a salvat PNRR, […]
Franța și Spania se întâlnesc marți seară în una dintre cele mai așteptate semifinale ale Cupei Mondiale 2026, iar specialiștii în statistici și inteligență artificială au făcut deja primele estimări privind deznodământul partidei. Deși duelul este considerat extrem de echilibrat, modelele de predicție oferă un ușor avantaj francezilor. Opta, unul dintre cele mai cunoscute institute […]
Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descoperit numeroase nereguli în urma controalelor desfășurate pe litoral în prima parte a lunii iulie. De la camere cu mucegai și lenjerii neigienizate până la produse alimentare expirate și șezlonguri deteriorate, verificările s-au soldat cu sute de sancțiuni și amenzi în valoare totală de peste 750.000 de […]