Durere si extenuare. Iata cum arata soldatii ucraineni care au fost nevoiti sa se retraga din Severodonetk dupa saptamani de lupre grele

externe

Fotografie virala pe retelele de socializare cu chipurile soldatilor ucraineni care au fost nevoiti sa se retraga din Severodonetk.

„Soldati ucraineni intorcandu-se de pe linia frontului din Sievierodonetsk. Privirile lor sunt elocvente”, a subliniat fosta purtatoare de cuvant a lui Zelenski.

Trupele ucrainene se retrag din Severodonetk si astfel isi recunosc de fapt epuizarea in fata ofensivei trupelor ruse, dar s-ar putea ca acestea din urma sa nu poata exploata momentul dificil al adversarului si sa schimbe cursul razboiul, scrie vineri France Presse, citand mai multi analisti occidentali.

Acestia avertizau de mult timp ca ploaia de proiectile rusesti va sfarsi prin a uza moralul, unitatile si echipamentele armatei ucrainene. Caderea unui oras, dupa saptamani de lupte sangeroase, este asadar ceva logic.

”Unitatile ucrainene sunt epuizate, insangerate. Ele au inregistrat pierderi teribile, cu batalioane intregi complet neutralizate”, au existat unitati compuse din 300-400 de soldati din care acum mai sunt apti de lupta doar vreo 20, constata un ofiter superior francez care a vorbit cu conditia anonimatului.

”Cei care vin ca intariri stiu ca merg in infern. Asistam probabil la o faza de basculare a uzurii morale”, adauga ofiterul francez, referindu-se la euforia primelor saptamani ale razboiului cand ucrainenii au blocat inaintarea rusa in nord si au fortat Rusia sa-si concentreze ofensiva in estul Ucrainei.

Pierderea Severodonetkului, evolutie fundamentala din punct de vedere tactic pentru controlul regiunii Donbas, releva deopotriva un esec al Kievului si un raport de forte militare complicat.

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski ”aproape ca nu mai are oameni pentru a sustine razboiul”, spunea mai devreme saptamana aceasta politologul rus pro-Kremlin Serghei Markov. ”NATO poate trimite enorm de multe arme. Dar NATO se teme sa trimita soldati”, a adaugat acesta, anticipand atunci o ”cadere” rapida a armatei ucrainene la Severodonetk.

Cucerirea acestui oras este ”o victorie pentru propaganda rusa”, spune un analist al societatii britanice de securitate Janes, care tempereaza insa importanta strategica a inaintarii rusesti. ”Severodonetk nu este un pivot (…) Fortele ruse au inregistrat castiguri si in alte locuri in ultimele patru zile”, noteaza sursa mentionata.

Ucrainenii, care nu au renuntat si la Lisiceansk, orasul geaman al Severodonetkului, nu au motive sa anticipeze un progres semnificativ al trupelor ruse, crede Ivan Klyszcz, cercetator la universitatea estona Tartu. ”Viziunea globala – a unui razboi de pozitii statice – nu s-a schimbat aproape deloc”, sustine acesta, considerand retragerea ucraineana din Severodonetk mai degraba o actiune tactica.

”Rusii pot avansa atat timp cat sunt acoperiti de focul artileriei lor. Altfel, pentru ei este foarte periculos” sa incerce sa inainteze, considera la randul sau Alexander Grinberg, analist la Jerusalem Institute for Security and Strategy (JISS), amintind ca armata rusa incearca sa evite contactul direct cu inamicul.

Spargerea frontului si patrunderea rapida ar impune o mobilizare in efective si echipamente pentru care armata rusa s-ar putea sa nu fie capabila. ”Nu se intrevede nicio solutie pentru penuria de resurse umane in tabara rusa. Atat timp cat Moscova nu anunta o mobilizare generala, inaintarea sa va continua sa fie lenta si razboiul prelungit”, explica Alexander Grinberg.

Inca de la inceputul agresiunii ruse, ucrainenii au ales strategia defensiva, rezistand in unele puncte strategice cheie pana la ultimul om, reusind astfel sa incetineasca adversarul. Ucrainenii ”trebuie sa se apere in profunzime, acceptand sa piarda teren in fata pentru a-si salva fortele, provocandu-le in acelasi timp rusilor pierderi grele in oameni si in timp pentru fiecare kilometru patrat castigat”, subliniaza colonelul francez Michel Goya.

Prin urmare, zilele care vin ar putea semana cu cele precedente. ”Fie trupele se ingroapa din nou (in transee), fie rusii isi limiteaza actiunile pentru a lansa ceva mai amplu in august”, crede ofiterul francez mentionat anterior.

Luptele ar mai putea continua totusi la Severodonetk, dar trupele ruse vor incerca o incercuire a orasului Lisiceansk si vor creste presiunea asupra oraselor Bahmut si Slaviansk, in directia fluviului Nipru catre vest, spune analistul societatii Janes.

”Este un moment in mod special dificil pentru Ucraina”, admite Ivan Klyszcz, constatand ca ambele tabere sunt obosite si au probleme logistice. ”Suntem departe de un impas, dar nu ma astept la schimbari fata de situatia actuala: lupte lente si costisitoare pe toate fronturile”, concluzioneaza el.

Oficiali ucraineni au confirmat vineri ca trupele ruse au ocupat complet si localitatea Hirske, situata la sud de Lisiceansk, in timp ce Rusia afirma ca a incercuit langa orasele Hirske si Zolote o grupare alcatuita din circa 2.000 de soldati ucraineni.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: