„Durul” de la Azovstal care impresioneaza planeta, desi a fost luat prizonier: „Nu exista unul mai dur decat el pe intreaga planeta”

externe

Unul dintre eroii din rezistenta de la Azovstal, a carui fotografie a ajuns in urma cu o saptamana in publicatiile din intreaga lume, a fost fotografiat acum ca prizonier in mainile rusilor. Insa el a ramas la fel de dur, starnind admiratie pe retelele de socializare.

Iata cum arata ucraineanul in subteranele de la Azovstal, saptamana trecuta, inainte sa se fie luat prizonier:

„Omul care le-a dat rusilor picioare in fund timp de 86 de zile poarta Crocs (sandale confortabile de cauciuc – n.red.). Nu exista unul mai dur decat el pe intreaga planeta”, se afirma pe Twitter.

Rusia va studia posibilitatea de a face schimb de luptatori din regimentul ucrainean Azov luati prizonieri contra lui Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, a declarat sambata un deputat si negociator rus, Leonid Slutki, noteaza AFP.

„Vom studia problema”, a afirmat Leonid Slutki, membru al delegatiei ruse la ultimele negocieri cu Kievul, citat de agentia de presa Ria Novosti, ca raspuns la o intrebare privind un astfel de schimb.

Vorbind din orasul separatist Donetk, in sud-estul Ucrainei, el a precizat ca posibilitatea unui astfel de schimb va fi abordata la Moscova de „cei care au prerogative pentru asta”.

Viktor Medvedciuk, 67 de ani, este un politician si un bogat om de afaceri ucrainean, prieten al presedintelui rus, care a fost arestat la jumatatea lui aprilie in Ucraina, in timp ce era cautat de la inceputul ofensivei Kremlinului la sfarsitul lui februarie.

El se afla in arest la domiciliu din mai 2021, dupa ce a fost acuzat de „inalta tradare” si „tentativa de jefuire a resurselor naturale din Crimeea”, peninsula ucraineana anexata de Rusia in 2014.

Vineri, armata rusa a anuntat ca ultimii aparatori ucraineni ai orasului strategic Mariupol, ascunsi saptamani intregi in uriasul combinat siderurgic Azovstal, s-au predat.

Printre acestia se numara membri ai regimentului Azov, o unitate ultranationalista pe care Kremlinul o considera „neo-nazista”, si pe care Kievul spera sa o elibereze in schimbul unor prizonieri rusi.

La 26 mai, Curtea Suprema a Rusiei urmeaza sa examineze o cerere pentru a clasifica regimentului drept „organizatie terorista”, ceea ce ar putea complica schimbul acestor prizonieri.

Liderul separatistilor din Donetk, Denis Pusilin, a estimat sambata ca soldatii ucraineni care au aparat uzina Azovstal si s-au predat ar trebui sa fie judecati.

„Consider ca tribunalul este inevitabil: justitia trebuie sa triumfe”, a declarat Pusilin, citat de Ria Novosti, in cursul conferintei de presa in care s-a exprimat si Leonid Slutki.

Comentarii: