Dușmanul lui Putin este Europa

Dușmanul lui Putin este Europa

Dacă Europa vrea să poarte război, atunci Moscova este „pregătită acum”, a spus Vladimir Putin la un forum investițional la Moscova. El a acuzat capitalele europene că „se află de partea războiului”, referindu-se la sprijinul occidental acordat Ucrainei.

Declarația sa nu e întâmplătoare. După vreo 80 de ani de rivalitate geopolitică față de SUA, Rusia vede acum în Europa marele său dușman. Cel puțin propagandistic. Pentru că ar fi o imensă eroare strategică să-și antagonizeze America în acest moment, cu un Trump la conducere care s-a dovedit mult mai favorabil Rusiei decât a fost Joe Biden.

Este și o schimbare culturală. America a fost mult timp de partea libertății în Europa. La urma urmei, cei care au făcut Revoluția din Ungaria din 1956 se uitau înspre Washington sperând să intervină. Chiar și românii anticomuniști au sperat ani buni că „vin americanii”.

Europa, sau mai precis „Vechea Europă”, cea occidentală, deși în tabăra Americii, a încercat mult mai mult să „se înțeleagă cu Rusia”. A și legat cu ea legături economice strânse. Spre exemplu, economia germană a prosperat mult timp cu ajutorului gazului ieftin rusesc.

Invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022 a schimbat radical lucrurile. Pentru prima dată după multe decenii, Europa s-a văzut pusă în pericol direct. Dacă Ucraina ar fi căzut ușor, securitatea Europei ar fi fost amenințată grav. Nu că acum n-ar fi, dar faptul că rușii sunt blocați în Ucraina, cu pierderi catastrofale, îi face mai puțin în stare să atace sau să amenințe cu invadarea altă țară europeană.

Așa că europenii s-au pus pe treabă. În primul rând au înarmat serios Ucraina. Până în 2025, împreună cu SUA, înainte ca Trump să schimbe macazul. E adevărat, acum America nu mai donează arme Ucrainei, ci le vinde europenilor care le donează Ucrainei. Dar acum practic doar Europa mai susține financiar Ucraina.

În al doilea rând, Europa a trecut la un mare program de înarmare. Fabrici de armament au apărut precum ciupercile după ploaie sau au fost extinse. Alocările de bani pentru apărare au crescut masiv, urmând a ajunge la 5% din PIB în 2035. Având în vedere că doar economia Germaniei e mai mult decât dublă comparativ cu a Rusiei, ca să nu mai vorbim despre ce aduc celelalte state, sumele sunt considerabile. UE și aliații săi – de la Norvegia la Marea Britanie – se înarmează și o fac serios, asta după decenii de reducere a cheltuielilor.

Totodată, UE a aplicat Rusiei circa 20 de runde de sancțiuni care au „mușcat” serios din economia Kremlinului și vor continua să o facă în anii următori.

Europa este cea care se opune acum Kremlinului cu adevărat. Fără sprijinul său, Ucraina ar cădea imediat.

Iar Rusia face ce știe mai bine cu Europa. Ce a făcut și înainte de invazia din 2022. Duce un război hibrid împotriva sa. Sabotaje, intimidări, încălcări ale spațiului aerian, campanii de dezinformare, tot tacâmul.

Iar acest război hibrid va continua, fără nicio îndoială.

Europa, așa cum remarca și presa occidentală, este acum „pământul celor liberi”, care se opune tiraniei.

Mai ales tiraniei rusești.

Comentarii

Citește mai departe

Printre opțiunile de acțiune împotriva Iranului prezentate președintelui american Donald Trump s-au numărat atacuri în interiorul țării și atacuri cibernetice ofensive. O sursă a publicației Politico, care a vorbit despre aceste opțiuni, a menționat că administrația Trump ar dori să evite acțiuni care ar avea un impact asupra populației civile. Prin urmare, potrivit sursei, se […]
Arsenalul de arme cu rază lungă de acțiune al Ucrainei, aflat în continuă expansiune, ar putea crește și mai mult în viitor. Marea Britanie intenționează să producă un nou tip de rachetă pentru Kiev. Marea Britanie intenționează să construiască o nouă rachetă balistică pentru Ucraina. Secretarul Apărării, John Healey, a vorbit cu „The Sun on […]
Pe 12 ianuarie 2026, ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat că „răspunsul de securitate al țării la amenințările teroriștilor va persista până când aceștia vor fi complet eliminați”. Declarația, citată de postul de televiziune Al Jazeera, vine în contextul reprimării violente a protestelor naționale declanșate la sfârșitul lui decembrie 2025, mișcări considerate […]
Judecătorul Bogdan Mateescu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și actual secretar general în Ministerul Justiției, a lansat un atac dur împotriva colegului său, judecătorul Liviu Cîrneciu de la Tribunalul Covasna, folosind expresia jignitoare „ca păduchele în frunte” pentru a-i contesta legitimitatea morală și profesională. Reacția lui Mateescu a venit ca răspuns la […]
Ministerul Apărării din Columbia a anunțat oficial lansarea proiectului Escudo Nacional Antidrones (Scutul Național Anti-Drone), o inițiativă strategică evaluată la aproximativ 6,2 trilioane de pesos columbieni (circa 1,6 miliarde de dolari SUA). Potrivit Defence Blog, acest program reprezintă cea mai mare investiție în securitatea spațiului aerian din istoria țării și vizează crearea unui sistem național […]