„E inflatie de proiecte in Justitie” – Procurorul general lanseaza un avertisment ingrijorator

news

Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a declarat joi, referitor la proiectul de lege de la Parlament care dezincrimineaza partial conflictul de interese, ca infractiunea a fost incriminata in 2006 pentru ca era nevoie de un asemenea text de lege, precizand ca este o inflatie de proiecte si Ministerul Public nu stie la care sa se refere, dar urmareste cu foarte mare atentie propunerile. Lazar a precizat ca procurorii se tin departe de evenimentele emotionale care au loc, pentru ca ei trebuie sa rezolve la rece problemele juridice ale societatii.

Intrebat ce crede despre auditul extern pe care ministrul Justitiei vrea sa il faca la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, DNA si DIICOT, Augustin Lazar a spus ca deocamdata nu are foarte multe informatii si nu poate sa comenteze, potrivit News.ro.

Referitor la proiectele de modificare a legilor justitiei, Augustin Lazar a spus ca a observat ca in ultima perioada este o inflatie de proiecte, pe care Ministerul Public le va analiza si va expune un punct de vedere la momentul potrivit.

„Infractiunea de conflict de interese a fost incrimiata in anul 2006, pentru ca era nevoie de un asemenea text de lege. Noi urmarim cu foarte multa atentie propunerile care se fac in acest sens, le analizam si vom exprima un punct de vedere cand va fi nevoie. Sunt multe propuneri, observ ca este un fel de inflatie de proiecte, nu stim la care sa ne referim”, a spus Augustin Lazar, la intrarea in sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Intrebat ce parere are despre faptul ca ministrul Justitiei a spus ca nu va exista prag la abuzul in serviciu, procurorul general al Romaniei a spus ca, la fel ca si in cazul conflictului de interese, Ministerul Public va avea un punct de vedere cand va vedea proiectul final.

Procurorul general al Romaniei a mai spus ca desi sunt multe propuneri de modificare a legilor justitiei, procurorii nu au niciun fel de temeri ca ar putea sa fie modificari similare celor din OUG 13 si se tin departe de evenimentele emotionale.

„Noi nu avem niciun fel de temeri, procurorii isi indeplinesc misiunea conform rolului lor in societate, se tin departe de evenimentele emotionale care au loc, pentru ca procurorii trebuie sa rezolve la rece problemele juridice ale societatii”, a declarat Lazar.

Intrebat in ce stadiu mai este ancheta privind elaborarea OUG 13 de modificare a codurilor penale, abrogata ulterior printr-o alta ordonanta de urgenta, Lazar a spus: „Este in curs”.

Legat de plangerea pe care fostul presedinte al Consiliului Judetean Brasov Aristotel Cancescu ar fi depus-o la Parchetul instantei supreme impotriva sefului DNA Brasov, Augustin Lazar a spus ca institutia pe care o conduce primeste frecvent multe plangeri.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat ca institutia a dat aviz negativ proiectului de lege din Parlament privind modificarea articolului 301 din Codul penal prin care angajarea rudelor la birourile parlamentare nu ar mai reprezenta conflict de interese. Toader a precizat ca Ministerul Justitiei a avizat negativ pentru ca are propriul proiect de modificare, care pune in acord articolul privind conflictul de interese cu decizia Curtii Constitutionale, in timp ce legiuitorul poate sa adauge mai mult decat prevede o hotarare a CCR.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, referitor la proiectul de lege pentru modificarea articolelor 301 si 308 din Codul penal prin care se desfiinteaza notiunea de conflict de interese pentru functionarii publici, ca nu este de acord ca demnitarii sa isi angajeze rudele la cabinet.

Deputatii din Comisia juridica au dat, marti, un raport favorabil proiectului de lege pentru modificarea articolelor 301 si 308 din Codul penal prin care se desfiinteaza notiunea de conflict de interese pentru functionarii publici, aceasta fiind inlocuita cu sintagma „folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane”.

Deputatii juristi au adoptat un amendament al lui Marton Arpad care are urmatorul cuprins: „Fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, a indeplinit un act prin care s-a obtinut un folos patrimonial pentru sine, pentru sotul sau, pentru o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv pricinuind prin asta un prejudiciu de interes public, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica pe o perioada de 3 ani”.

Presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, Eugen Nicolicea, a explicat ca, in momentul de fata, exista mai multe confuzii la articolul 301 privind conflictul de interese.

„Exista in momentul de fata mai multe confuzii la art. 301 privind conflictul de interese. Spre exemplu, definitia la conflictul de interese este ca participarea sau luarea unei decizii in favoarea unei persoane cu care ai o anumita relatie de serviciu, de munca, de rudenie prin care s-a realizat un folos pentru persoana respectiva. Asta inseamna ca judecatorii Curtii Constitutionale cand isi voteaza presedintele sunt infractori, deputatii cand isi voteaza presedintele, avand relatii de munca cu presedintele, sunt infractori, presedintele Romaniei cand si-a angajat consilieri cu care a lucrat, sa zicem la primarie, a comis o infractiune”, a precizat deputatul PSD.

Intrebat daca functionarii publici isi pot angaja rudele, Eugen Nicolicea a sustinut ca nu exista nicio restrictie in acest sens.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: