externe

Echipa lui Joe Biden a lansat o campanie prin care vizeaza atragerea alegatorilor republicani ai lui Nikki Haley, pentru ca acestia sa voteze impotriva lui Trump

Echipa de campanie a lui Joe Biden a lansat vineri o campanie de publicitate pentru a incerca sa atraga alegatorii lui Nikki Haley, invinsa in timpul alegerilor primare republicane de fostul presedinte Donald Trump, informeaza postul de televiziune NBC News.

Montajul video de 30 de secunde compileaza fragmente din discursurile si interviurile lui Donald Trump care o denigreaza pe fosta sa rivala, „creier de vrabie”, care nu ar fi facuta „din lemnul din care sunt facuti presedintii”.

Clipul video incepe cu mesajul „Daca ati votat pentru Nikki Haley, Donald Trump nu va vrea voturile” si se termina cu magnatul de 77 de ani dand asigurari ca nu are nevoie decat de alegatorii sai.

Aceasta publicitate va fi difuzata timp de trei saptamani pe diverse platforme de internet, in opt state ce promit a fi foarte disputate in noiembrie, tintind diverse suburbii rezidentiale unde candidata republicana a facut scoruri bune, potrivit unui comunicat al echipei de campanie a presedintelui american, candidat la un al doilea mandat.

Joe Biden se adreseaza alegatorilor „care vor sa traiasca intr-o tara protejata de haos, de divizare si de violenta pe care le-ar aduce un alt mandat al lui Donald Trump”, a comentat Michael Tyler, directorul de comunicare al democratului de 81 de ani.

Donald Trump a devansat-o la mare distanta pe fosta ambasadoare a SUA la ONU, in varsta de 52 de ani, in timpul alegerilor primare.

Nikki Haley s-a retras din cursa pe 6 martie si Joe Biden a afirmat imediat ca „exista un loc” alaturi de el pentru sustinatorii fostei guvernatoare din Carolina de Sud.

Principala vizata nu si-a indemnat sustinatorii sa voteze pentru cineva anume, exprimandu-si doar speranta ca Donald Trump va depune de acum eforturi pentru „a merita voturile lor”.

Nikki Haley nu l-a amenintat niciodata cu adevarat pe miliardar in cursa pentru Casa Alba. Adepta unor pozitii conservatoare pure si dure asupra economiei de piata, criminalitatii si moravurilor, ea si-a sedus numerosii alegatori centristi sau independenti mizand pe nevoia de reinnoire politica.

Alegerile prezidentiale au toate sansele sa se joace, la fel ca in 2020, pe diferente mici de voturi in cateva state. Joe Biden si rivalul sau se afla deocamdata umar la umar in sondaje.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Revolta a politistilor, cum sunt amenintati de interlopi din Prahova: „Dai de belea cu mine daca ma mai deranjezi pana la 10 seara” – Video

Imagini revoltatoare ale modului in care doi politisti sunt amenintati de un grup de interlopi…

51 de minute ago

Inteligenta Artificiala, antrenata cu episoade din „Prietenii tai” si „Teoria Big Bang” pentru a invata sa detecteze sarcasmul

Nu conteaza ca poate trece examenul de barou, poate trece testele medicale si poate citi…

6 ore ago

Gigantul Chevron se retrage din Marea Nordului dupa 55 de ani de operatiuni petroliere in zona. Care este cauza

Compania americana Chevron a declarat ca urmeaza sa isi vanda activele de petrol si gaze…

5 ore ago

SUA anunta noi sanctiuni in legatura transferurile de arme dinspre Coreea de Nord spre Rusia

Statele Unite au anuntat joi sanctiuni impotriva a doua persoane si trei companii din Rusia…

5 ore ago

Africa de Sud cere Curtii Internationale de Justitie sa ordone Israelului oprirea ofensivei in Rafah

Africa de Sud a cerut, joi, instantei superioare a ONU sa ordone oprirea ofensivei Israelului…

5 ore ago