„Ecologistii” Serban Nicolae si Plesoianu, prima iesire. Atacuri furioase: „Firea se pune la adapost in Parlament/ Comparativ cu Ciolacu, Dancila era la nivel de Harvard”

politica

Serban Nicolae si Liviu Plesoianu, exclusi de pe listele PSD, s-au rafuit cu Marcel Ciolacu, marti, intr-o conferinta de presa a noului partid in care au ajuns, PER.

„Am fost indepartat de unii pe care i-am primit cu prietenie si generozitate. Tin cu Romania, tin cu poporul roman, imi doresc ca romanii sa fie un popor si nu o populatie. (…) Eu nu m-am comparat cu Hagi nicio secunda, dar am spus ca sunt unul dintre foarte putinii pesedisti carora adversarii le cereau excluderea din PSD. Am vazut ca unii pareristi au spus ca m-am comparat cu Hagi sau ca nu am fost la antrenamente”, a declarat Nicolae in conferinta de presa a PER.

„Colegii mei ma cautau ca nu cumva sa lipsesc, sa fiu bolnav, sa fiu plecat in delegatie, pentru ca am de facut un discurs, o lege, pentru ca am de corectat proiectele altora si asa mai departe. De aceea nu mi-e rusine cu ceea ce am facut in Parlament”, a mai spus Nicolae.

El a mai spus ca pe lista PSD Bucuresti se afla „cei infranti la alegerile locale pentru a fi pusi la adapost in Parlament”. Nicolae se refera la Gabriela Firea, Daniel Tudorache, Gabriel Mutu si Daniel Florea.

Plesoianu l-a atacat si el pe Marcel Ciolacu.

„Cand am intrat eu in 2016 in PSD din pacate nu mai are legatura cu cel din 2020. Cel din 2020 e exact opusul celui din 2016. Pentru mine e cu neputinta cum un om care cere votul oamenilor este capabil sa-si schimbe discursul si principiile pe care a afirmat ca le-a crezut de pe o zi pe alta. A fost o cotitura dupa alegerile europarlamentare.

Sa nu-l aud vreodata pe domnul Marcel Cioacu ca se refera la mine cu maxim tupeu ca la cineva care a parasit barca, cum il aud mai nou, in conditiile in care am avut nenumarate motive sa plec. Daca va uitati la PSD reformat e plin de politicieni ba ca au plecat in alte partide si au revenit. Iar acum sunt bine mersi pe liste si sunt ‘acasa’. Va dau exemplu pe domnul Tudose.

Domnul Ciolacu este un academician SRI… I se potriveste acest termen de academician ca nuca in perete. Doamna care a fost inaintea sa era la nivel de Harvard.

Pe undeva prin primavara echipa domnului Ciolacu a incercat sa ma apropie: daca doream sa-mi fie bine, sa fiu la loc caldut, bateam palma cu ei si eram pe loc eligibil. N-am facut-o! Pentru mine important e sa avem niste principii! Asta ne face oameni politici, nu politruci!”, a spus Liviu Plesoianu.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat, luni seara, afirmatia lui Serban Nicolae potrivit careia excluderea sa de pe listele de candidati la alegerile parlamentare echivaleaza cu scoaterea lui Hagi din echipa la Mondialele din 94: ”Si Hagi, fiind Hagi, mai mergea la antrenamente cu colegii, avea planuri impreuna cu colegii, faceau scheme impreuna cu colegii”.

Marcel Ciolacu a fost intrebat, luni seara, la B1 TV despre lipsa de pe listele de candidati a lui Serban Nicolae si faptul ca acesta s-a comparat cu Hagi si a raspuns: ”Si Hagi, fiind Hagi, mai mergea la antrenamente cu colegii, avea planuri impreuna cu colegii, faceau scheme impreuna cu colegii, ca si Hagi presupun ca nu dadea atatea goluri daca restul de colegi nu-i dadeau pase. Si politica este un joc de echipa. Daca nici organizatie din Bucuresti, de la niciun sector, nu a venit cu propunerea de a te regasi pe lista, pentru mine a fost un mare semn de intrebare. Pana sa se supere Serban, ar trebui sa fie si pentru el acest semn de intrebare”.

Ciolacu si-a exprimat regretul ca nu mai este coleg cu Serban Nicolae, insa a precizat ca nici Gabriela Firea, ca presedinte al PSD Bucuresti si niciunul dintre presedintii filialelor de sector ale PSD nu l-au propus pe Nicolae drept candidat pentru inca un mandat de parlamentar.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: