El va fi urmatorul sef al Comisiei Europene. Cunoaste perfect situatia din Romania: „PSD a prejudiciat grav imaginea Romaniei la nivel european”

news

Cancelarul german Angela Merkel a fost de acord sa sprijine candidatura compatriotului sau Manfred Weber, un conservator bavarez, pentru a conduce lista Partidului Popular European (PPE) la alegerile din 2019 pentru Parlamentul European, au relatat joi mai multe publicatii germane, preluate de Reuters, scrie Agerpres.

Daca si alte partide din PPE o vor urma pe sefa guvernului german si il vor sustine pe Weber, actualul lider al Grupului PPE din Parlamentul European, bavarezul de 46 de ani va fi favorit sa-i succeada lui Jean-Claude la conducerea Comisiei Europene.

Partide membre ale PPE fac parte din guverne in noua din cele 28 de state actuale ale Uniunii Europene si conduc in sondaje in mare parte din tarile Uniunii.

Se crede ca Angela Merkel, care, in calitate de lider al celei mai populate si bogate tari din Uniune, va avea o influenta considerabila in ce priveste alegerea de catre PPE a asa-numitului sau ”Spitzenkandidat” – candidatul pentru presedintia Comisiei Europene -, vrea sa vada un german in fruntea executivului comunitar, dupa mai multe decenii in care acest lucru nu s-a mai intamplat.

Publicatii germane au relatat ca dna Merkel a fost de acord, dupa intalniri avute la Berlin in aceasta saptamana cu presedintele PPE, Joseph Daul, sa-si puna in joc influenta in favoarea candidaturii lui Weber.

Saptamanalul Der Spiegel a scris ca Manfred Weber face lobby in prezent pentru a obtine sprijinul alte partide la Bruxelles inaintea congresului PPE de la Helsinki din noiembrie, cand va fi ales candidatul popularilor europeni.

Weber, despre protestele din Romania: Social-democratii au prejudiciat grav imaginea Romaniei la nivel european

Intr-un interviu pentru Adevarul, in martie 2017, Weber a declarat ca PSD a „prejudiciat grav imaginea Romaniei la nivel european” prin adoptarea OUG 13.

„Klaus Iohannis a aparat statul de drept, iar acest lucru este fundamental in actiunea sa. Ca presedinte, el a facut ceea ce trebuie: sa apere valori fundamentale in contextul care a avut acea ordonanta a Guvernului prin care erau schimbate regulile in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei. A facut acest lucru pentru viitorul tarii sale, pentru viitorul Uniunii Europene.

(…) Social-democratii au prejudiciat grav imaginea Romaniei la nivel european. Spun asta pentru ca Romania era vazuta ca o tara care sustinuse dezvoltarea independenta a unei institutii anticoruptie, cum e DNA, si avea un progres constant in ultimii ani. Ori, pe de alta parte, privind din afara tarii, aceasta ordonanta a fost data pentru a proteja anumiti indivizi, chiar persoane din interiorul PSD. Acest lucru a dus la prejudicierea grava a imaginii Romaniei la nivel european. Insa, trebuie sa spun, aceasta prejudiciere a fost indreptata de atitudinea oamenilor, de societatea civila. Nimeni nu a reactionat mai bine ca oamenii din strada. Au fost mai activi decat partidele, decat institutiile europene. Am putut observa aceasta dezvoltare a societatii civile de la protestul fata de impiedicarea romanilor din diaspora care doreau sa voteze la prezidentiale, apoi catastrofa din acel club (n.r.-Colectiv). Acum, avem aceasta lege. Societatea civila a aratat ca nu mai permite actiuni impotriva statului de drept. Societatea civila a aratat ca e puternica. Ea e viitorul, nu PSD care se afla la Putere. PPE sustine Romania si facem tot ce putem pentru acest lucru”, spunea Weber.

Weber este acum liderul eurodeputatilor PPE din Parlamentul European.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: