REVOLTA unei generatii, elevii cer mai mult RESPECT din partea profesorilor: „Trecem prin clipe oribile”

news

Cazul lui Andrei Turtoi, elevul de la Colegiul „Spiru Haret” din Tulcea care a fost pedepsit pentru criticile aduse sistemului de invatamant romansc, a creat furtuna printre elevi si profesori. Foarte multi elevi se revolta fata de comportamenul profesorilor, care sunt acuzati ca ii jignesc si umilesc in mod constant.

Subiectul elevului umilit din Tulcea a creat o ampla dezbatere pe aktual24.ro. In aproximativ 200 de comentarii, in mare parte postate de elevi, profesorilor li se reproseaza modul in care se comporta in sala de clasa. Multi elevi au indraznit sa-si exprime parerile fara a se ascunde sub pseudonim. Printre acestia se afla si Alexandra Brujban, eleva la un liceu din Ploiesti.

Iata ce spune deschis si cu indrazneala Alexandra:

„Partea amuzanta este ca pe langa volumul urias de cunostinte pe care suntem obligati sa le acumulam in timpul scolii, suntem fortati sa oferim respect unor persoane care n-ar merita nimic altceva decat o flegma fix intre ochi.
Suntem obligati sa respectam niste persoane doar din simplul fapt ca au fost nascute mai devreme decat noi.

E vina noastra ca parintii nostri ne-au facut mai tarziu? Respectul ar trebui oferit doar daca este si primit.
Ei bine, avem aici un exemplu de relatie elev-profesor (cazul elevului din Tulcea – n.red.) Elevul isi spune parerea, profesorul se simte ofensat si imediat obliga elevul sa-si ceara scuze, umilindu-l de asemenea.

Nici macar n-a incercat sa vada ceea ce voia sa zica el! S-a simtit atacat, asa ca a reactionat, dar din cauza relatiei ‘exemplare’ elev-profesor, acesta a putut sa umileasca elevul, fortandu-l sa faca anumite lucruri pentru ca adultul sa se ‘umfle-n pene’. Unii profesori sunt niste jigodii.

Ideea este de felul urmator:

Noi le oferim respect profesorilor, nu poti spune ca la inceputul scolii, cand abia ii cunosti, nu ii respecti. Dar in timp acest „respect” se paleste tocmai din vina lor pentru ca nu il ofera inapoi. Pana la urma suntem „o generatie distrusa, care-si pierde timpul non-stop pe facebook, niste prosti, handicapati, pitipoance, cocalari, si c*rve” (Astea au fost exact cuvintele unei foste profesoare pe care am avut-o.)

Cand un profesor te jigneste de fata cu toata clasa, iti insulta parintii, tu chiar crezi ca acest „respect” inca ramane in picioare?

Sunt unii profesori exceptionali, am avut si eu parte de vreo 5 pana in momentul de fata, din pacate nu mai multi.
Dar problema sunt ceilalti profesori! Cei care nu au facut profesoratul pentru ca vor sa le predea copiilor, pentru ca le plac copiii, ci pentru ca este o slujba „banoasa”, pentru ca au vacante cand au si elevii, samd. Ideea e ca pentru a oferi respect, trebuie sa-l si primesti.

Dar cand un profesor, fie el si de 60 de ani, te numeste jigodie pe fata, eu una nu vad unde este respectul reciproc.
Prea ne-am obisnuit cu vorba „el este mai mare, a trecut prin viata! Ofera-i respect ca el stie mai bine! Nu te lua in gura cu el doar pentru ca e mai batran decat tine! E un adult, cum iti permiti?”

Suntem oameni cu totii, de ce trebuie sa fie o diferenta de „rang” intre noi, doar pentru ca unii sunt adulti, si altii sunt deocamdata pe drumul spre a deveni adulti. Ar trebui sa ne intelegem normal, ca de la om la om, sa avem o relatie de prietenie, pentru ca odata cu prietenia, vine si respectul.

Dar atunci cand relatiile dintre elevi si profesori sunt constranse la relatia cel prost care trebuie sa fie invatat- cel destept care il invata atunci inveti mai mult de frica, de scarba, inveti ca sa treci anul. Nu mai ai aceeasi placere de a afla lucruri noi, tocmai pentru ca odata cu acele lucruri noi vin si niste ore in plus in care te vei simti constrans sa asculti orice cuvant al profesorului pentru ca altfel o sa-ti distruga media.

Este o problema si la sistemul de invatamant, si la profesori, si la elevi. Nu zic ca elevii sunt usa de biserica, pentru ca nu suntem. Dar pentru a avea o relatie din care sa beneficieze si elevul si profesorul, pasul decisiv este cel al profesorului.

Am profesori care s-au impus prin frica, ei bine, la ora lor nu are nimeni tupeu sa puna intrebari, de aceea unii merg la pregatiri, ca sa inteleaga. Dar pana la ruma lor le convine, pentru ca isi predau materia si la ei in ora este perfecta liniste.

Am alti profesori care se inteleg cu noi de parca am fi de aceeasi varsta si orele decurg super, intelegi totul, intrebi orice oricand. Este o relatie care nu te streseaza emotional si care te ajuta sa comunici cu persoane mai mari fara a avea „frica de ranguri”.

Mai sunt si alti profesori care cred ca odata ce ne insulta, noi ne vom potoli si vom incepe sa facem exact ce spune el pentru ca „cuvintele sunt cheia” (mai ales cele de dulce). Ei bine, la ora aia nimeni nu-si da interesul, toata lumea deseneaza pe foi, se joaca pe telefoane, citeste carti. Si mai scriu din cand in cand ce spune profesoara/ profesorul pentru a nu fi certati.

Deci, interesul elevului depinde in primul rand de profesor, abia dupa de materie in sine.

Am avut o profesoara un an si in momentul asta ne uram reciproc tocmai pentru ca respectul meu a fost calcat in pioare cand m-a insultat, de aceea respectul lipseste acum din ambele parti.

Si am o profesoara de vreo 4 ani cu care ma inteleg super bine, o respect si ma respecta.

Deci elevii poti fi usor maleabili. Asta este ideea, noi ne mulam pe modul in care se comporta profesorul. Deci daca ar exista o schimbare de caracter la ei, ar exista o schimbare drastica la modul de invatare al elevilor si la respectul elevilor. Comportamentul lor fata de profesori se va mula pe comportamentul profesorilor fata de ei”, a scris Alexandra pe aktual24.ro.

Iata si alte opinii ale elevilor:

Andi Florin Heros: In schimb cand un profesor spune ca suntem handicapati noi nu avem nici un drept la opinie

Andrei: Si eu sunt in clasa a 10-a la un profil de mate-info, dar material este slab structurata, profesorii vor sa para ca isi dau interesul; vin, predau lectia, striga la noi si pleaca si dupa aceea tot noi suntem de vina ca nu intelegem(pentru ca nu ne-a explicat lectia cum trebuie). Eu insami am fost facut prost, incompetent, slab pe fata de catre o profesoara doar pentru ca avea pretentii mai mari de la mine, dar nu acea materie m-a interesat.

Elev: Ma plang, sa stiti ca ma plang, in fiecare zi la liceu de mate info, de top, de centru, nu stiu cum sa ii mai zic, sunt umilit direct si indirect, eu si colegii mei, de catre niste jeguri de oameni numiti profesori. Invat mult sa fiu printre primii si cand vad ca vine un profesor si zice ca nu sunt in stare de nimic imi vine sa il scup si sa il fac de nimic, cum ma face el pe mine, dar ma abtin… tin in mine pana ce ies pe poarta liceului in clasa a 12 cand la toti o sa le trimit cate o scrisoare si o sa le zic cum m-au terorizat in acei ani, e singurul mod in care sa pot sa ii fac vinovati de ce cicatrici mi-au lasat in urma atitudinii lornu o sa uit niciodata acesti ani si acele clipe oribile…ok am inteles ca sunt lucruri care sunt inutile, am inteles ca pt a lua la bac peste 9 trebuie sa invat mult, am inteles ca daca esti la mate info poti sa ramai corigent la muzica sau desen dar niciodata nu am inteles cum un om care are in el o inima si un suflet poate sa te jigneasca si sa te faca de cacat fara nici cea mai mica urma de mila…profesorii de genul asta trebuie sa dispara

Anon: In viata mea am intalnit in jur de 4 profesori care m-au facut sa inteleg materia, care m-au facut sa vin cu drag la ora lor! Stii de ce? Pt. Ca ei erau deschisi la minte!

Karl: e strigator la cer. 12-16 ani de viata petrecute intr-o institutie atat neperformanta cat si nociva spiritului creativ si inovator. Esti invatat sa nu pui intrebari, sa accepti ce ti se zice, sa te supui si sa nu aduci nici o critica sau propunere de imbunatatire, toate acestea imprimate prin constrangerea la un stil de viata nesanatos, prin prisma volumului nebun si sec. O veritabila spalare pe creier, in cel mai rau caz sau surmenaj prin incompetenta administrativa, dintr-o perspectiva mai pozitiva..

Andreea: Invatamantul din Romania trebuie reformat ! Majoritatea profesorilor sunt expirati si plictisiti de ceea ce fac si pe de o parte ii inteleg. Sunt nevoiti in fiecare zi sa repete aceleasi lucruri, sa-i faca si pe altii sa inteleaga undeva la 8 ore pe zi pe un salariu de nimic. Sunt frustrati, saraci si plictisiti. Aproape ca nu mai conteaza ca sunt niste oameni inteligenti, daca nu au motivatia de a-si impartasi cunostintele cu elevii.

Opiniile elevilor au iscat reactii din partea unor profesori. Iata ce raspunsuri au primit:

Flori Carmen: Salut, sunt profesor, de 10 ani in bransa si ma lupt cu un sistem si o societate bolnava, ma simt vinovata ca materia mea e stufoasa, ma lupt sa determin elevul sa inteleaga niste notiuni de baza, dar de ce sa dau vina pe el cand parintii ca sa si scape constiinta de vinovatie ca nu sunt acolo langa el ii dau multi bani de buzunar sau ii cumpar un smartphone sau un bolid? Cu ce e copilul vinovat ca nu deschide o carte, decat internetul pt fb, what s up, twitter, ask sau snapchat….Cu ce e el vinovat ca nu vibreaza decat pe manele, drum and base, hip-hop sau….? Cu ce e el vinovat ca e un analfabet cu un Adn tehnologizat cand cercul lui de prieteni sau lumea intreaga nu l provoaca mental ci ii ofera emisiuni cu tigani si femei usoare drept modele de urmat in viata? De ce am in sistem colegi care jignesc sau incompetenti care inteleg prin invatare reproducerea la virgula a notiunilor sau confunda respectul cu supunerea obedienta? Cu ce e vinovat elevul ca la 17 ani e mort pe interior si sa traieste viata prin prisma imaginii create pe fb??? Intr-adevar totul e stricat si urat mirositor si degeaba ma lupt eu si altii ca mine daca restul stau pe margine si se plang! Salutare si vb lui Chirila….cititi tot ce va cade in mana, cititi ca sa nu fiti oi usor de manipulat, fiti diferiti, credeti in voi!

John: Prin prisma experientei la catedra („decat” 16 ani), traiesc aceeasi perceptie ca si tine. In pofida unor satisfactii profesionale care vin mai mult pe fondul abordarii non-formale a educatiei, simt si eu revolta (mai mult sau mai putin mascata) adolescentilor fata de „balastul informativ” pe care trebuie sa-l ingurgiteze acesti tineri. Ciudat e ca exista o rezistenta la schimbare iesita din comun a celor din breasla noastra. Ar trebui sa ne gandim la faptul ca acesti adolescenti vor fi cei care vor gestiona si viitorul nostru.

Conflictul intre generatii a existat dintotdeauna, dar in contextul noilor si rapidelor transformari din societate (care vin pe fondul evolutiei tehnologiei), trebuie sa meditam mai profund si sa luam decizii cat mai rationale pentru a adapta sistemul la schimbarile si provocarile contemporaneitatii. In opinia mea, ar trebui sa-i facem pe elevi, in speta pe cei de liceu (care sunt, datorita accesului facil la informatii, mult mai maturi si mai responsabili decat ne inchipuim noi, adultii) sa vina cu drag la scoala, sa selectam, uneori si cu ajutorul lor, informatiile adecvate parcursului existential actual si nevoilor fundamentale ale acestuia.

Sunt constient ca e un efort aproape sisific sa facem acest lucru, dar exista sansa de a face noi primul pas. Pana nu e prea tarziu. Deocamdata suntem martorii unor manifestari sporadice, mai mult sau mai putin intemeiate, ale nemultumirii fata de o programa scolara inerta, ineficienta si fata de o atitudine in spiritul unei deontologii profesionale anacronice. Sa speram ca nu va fi asa, dar nu vreau sa- mi inchipui ce se va intampla daca aceste voci se vor inmulti.

Acum inca mai putem schimba lucrurile din mers, prin empatie, luptand cu fantomele trecutului din noi insine… Daca ramanem opaci si obtuzi la ceea ce se intampla in jurul nostru, s-ar putea sa ne lovim de atitudinea plina de dispret a propriilor nostri copii, care se lovesc sau se vor lovi de aceleasi tare, de aceleasi inadvertente educationale, de aceleasi bariere si nemultumiri.

Sondaj: 86% in favoarea schimbarii „din temelii” a sistemului de invatamant

Peste 15.000 de cititori aktual24.ro au votat intr-un sondaj privind mesajul elevului din Tulcea. 86% sunt de parere ca sistemul de invatamant trebuie „schimbat din temelii”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: