Episcopia Husilor, razboi cu autoritatile statului: „Ingradire discretionara si ofensatoare a accesului la racla Sfintei Cuvioase Parascheva”

news

Reprezentantii Episcopiei Husilor au transmis, vineri, ca au luat act cu „profunda mahnire” de situatia, fara precedent in istorie, „de ingradire discretionara si ofensatoare a accesului – cu respectarea recomandarilor sanitare actuale – pelerinilor din afara Iasiului, la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoare, din 1641, a Moldovei si a poporului roman”.

Intr-un comunicat de presa postat pe site-ul Episcopiei Husilor, se afirma ca toti credinciosii din eparhie traiesc aceeasi dezamagire ca si cei din Arhiepiscopia Iasilor si din intreaga Moldova, privind imposibilitatea participarii la sarbatoarea ocrotitoarei lor.

„Catedrala Mitropolitana din Iasi si racla Sfintei Cuvioase Parascheva sunt locul spre care ei se indreapta ori de cate ori vin in Capitala Moldovei, fiind unul din reperele esentiale de pe harta trairii actului credintei. Acolo se simt ca acasa, chiar si fara actul de identitate. Masurile luate, in contextul pandemiei, pentru ocrotirea sanatatii oamenilor, au fost constant sustinute de Biserica, cu constiinta faptului ca sanatatea este darul lui Dumnezeu. Din nefericire, observam obstinatia cu care ni se transmite mesajul explicit ca slujbele sau manifestarile religioase ar deveni spatii predilecte de raspandire a virusului si gesturi incompatibile cu sanatatea si vecine cu iresponsabilitatea”, au precizat reprezentantii Episcopiei Husilor.

Acestia au afirmat ca sunt solidari si sustin mesaj ul transmis de mitropolitul Teofan, in preajma hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, intitulat „Durere adaugata la durere”.

„In acelasi duh parintesc al Mitropolitului nostru, indemnam ca solidaritatea sa se manifeste prin intensificarea rugaciunii, a curatirii sufletului si prin inmultirea faptelor bune: ‘Totul pentru ca Dumnezeu sa-si intoarca privirea spre noi, Sfanta Parascheva sa ne ierte, personalul medical sa fie incurajat si apreciat cum se cuvine, oamenii sa implineasca ceea ce trebuie pentru ocrotirea sanatatii lor si a semenilor, iar autoritatile sa aiba intelepciunea unor decizii care sa tina cont si de amploarea epidemiei, dar si de faptul ca exista si numeroase persoane in aceasta tara care au credinta in Dumnezeu si in puterea tamaduitoare a rugaciunii sfintilor’. Rugam pe toti preotii din Episcopia Husilor sa slujeasca zilnic Sfanta Liturghie si Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar acest acatist sa fie introdus si in programul personal de rugaciune al fiecarui crestin. Astfel, intreaga Moldova va fi in rugaciune”, precizeaza comunicatul citat.

Reprezentantii Episcopiei Husilor au reiterat indemnul catre cetateni de a trata cu maxima responsabilitate, fara a lasa loc la panica, masurile de protectie sanitara impotriva infectarii cu noul coronavirus, pentru a se proteja pe ei si pe cei din jurul lor.

Episcopul Ignatie al Husilor a fost infectat cu coronavirus la inceputul lunii septembrie. Cu cateva zile inainte, el a botezat un copil si a sfintit altarul de vara al bisericii din localitatea Banca Sat, eveniment la care au participat zeci de persoane.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: