O epistolă scrisă de Regina Elisabeta a II-a în copilărie, a fost vândută la licitație de Hansons Auctioneers pentru 25.000 de lire sterline.
Scrisoarea a fost adresată cameristei principale de la Royal Lodge din Windsor și include desene cu câini, cai și copii. A fost scrisă cândva între 1936 și 1940, moment în care prințesa Elisabeta ar fi avut între 10 și 12 ani. Prințesa se afla la Praa Sands în Cornwall, potrivit BBC.
În scrisoare prințesa cere ca primulele pe care le culesese, să fie împărțite personalului de la Royal Lodge. De asemenea, ea întreabă dacă „păsările sunt bine și peștișorii aurii nu au murit”.
Scrisoarea a fost una dintre numeroasele epistole găsite adresate lui Beatrice Stillman, fosta cameristă principală de la Royal Lodge.
Când cumnatul lui Stillman, John Dicker, a fost ucis într-un raid aerian în 1940, Regina Mamă a invitat-o pe văduva sa, sora lui Stillman, și pe cele două fiice mici ale lor, Rene și Jean, să se joace cu prințesele la Royal Lodge.
Fiul lui Jean Dicker, William Westacott, a descoperit scrisorile în 2024 într-o valiză sub patul mamei sale, după ce aceasta a murit.
El a spus că mătușa sa, Rene, își amintea „cu drag” că s-a întâlnit cu familia regală și că s-a jucat în grădina de la Royal Lodge.
Charles Hanson, de la Hansons Auctioneers a numit scrisoarea „ceva de care națiunea se poate bucura”.
„În aceste vremuri dificile și încercate, ne face să vedem o latură a vieții de care ne putem bucura cu adevărat. Este remarcabil cum oamenii s-au atașat de ea chiar de la New York și Hong Kong”, a adăugat el.