Era casatorit de 19 ani, dar habar n-avea ca sotia lui era, de fapt, „un EL”

life

Un barbat din Belgia a trait socul vietii sale cand, dupa 19 ani de casnicie, a aflat ca sotia sa se nascuse barbat si suferise o operatie de schimbare de sex.

Ian, in varsta de 64 de ani, a cerut anularea casatoriei. El spune ca s-a insurat cu Monica, o femeie din Indonezia care lucrase ca menajera in casa lui.

„Am adus-o in Belgia. Nu a fost usor. Instantele belgiene au avut indoieli serioase cu privire la autenticitatea certificatului de nastere si a documentelor de identitate, dar in cele din urma le-au acceptat. Am vazut-o ca pe o femeie atragatoare, nu am sesizat nicidecum la ea trasaturi masculine, nici macar in momentele de intimitate”, a declarat barbatul pentru publicatia Het Nieuwsblad.

Barbatul spune ca el si Monica au decis sa nu aiba copii, intrucat el avea deja doi dintr-o casnicie anterioara. Abia dupa 19 ani de mariaj au inceput sa iasa la iveala zvonuri cum ca Monica se nascuse barbat. Ian i-a cerut sa-i spuna adevarul, iar aceasta i-a marturisit ca, in tinerete, a suferit o interventie chirurgicala pentru a deveni femeie.

„Lumea mea s-a prabusit dupa cateva secunde. Am fost ingrozit”, a marturisit barbatul.

Foto: 7-themes.com

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: